/* script Google analytics */

luni, 31 octombrie 2011

Viena 2010 ( VIII ) - Opera (Staatsoper)

  Am avut sansa, în adolescenta, în cadrul unei excursii în Rusia si Germania, sa asist la un spectacol de exceptie la Opera din St.Petersburg. A fost Rigoletto, am descoperit atunci pentru prima data ce înseamna un spectacol de opera si, cu toate ca durata celor trei acte solicita la extrem rabdarea unui copil, zile în sir am fredonat La Donna e Mobile. Am fost surprins atunci ca mie, unui provincial din România uimit de spledorile din Moscova si St.Petersburg (desigur, Leningrad pe acea vreme...), mi se deschidea în fata, grandios, un univers nou, universul muzicii de opera. N-am sa descriu cât de impresionat am fost de sala de spectacol, de atmosfera, de decoruri, de numerosii instrumentisti din orchestra ori chiar de prestatia solistilor. Sala uriasa, decoratiunile magnifice, lojele, foaierul - toate erau noi pentru mine si mi-au ramas întiparite în memorie. Experientele placute au continuat în perioada studentiei, împreuna cu Fanuta, cu destule spectacole de opera sau opereta în Bucuresti. Impreuna am avut de asemenea sansa de a admira, la exterior, celebra Opera din Paris.
   Fiica mea nu a avut însa ocazia pâna acum sa fie martora la un astfel de spectacol si nici macar sa paseasca într-o adevarata sala de opera. Asa ca, evident, ajunsi la Viena, nu puteam rata o vizita la Opera din fosta capitala imperiala. Era miezul verii, stagiunea era închisa, dar am profitat de ocazie pentru a face macar un tur cu ghid al Operei vieneze.
   Amplasata în partea sudica a Ring-ului, cladirea Operei face parte din seria uluitoare de edificii initiate de Franz Joseph în cadrul proiectului sau de modernizare a Vienei. Vizionarul monarh a ordonat demolarea vechilor fortificatii medievale si locul acestora a fost luat de Ringstrasse, unul dintre cele mai frumoase bulevarde din Europa. Ring-ul înconjoara orasul vechi ca o bijuterie, ca un colier pe care se însira nestematele, în cazul de fata toate acele obiective senzationale, realizate în  a doua jumatate a sec.al-XIX-lea sub împaratul austriac, astazi printre principalele atractii turistice ale orasului. 
   Proiectul Operei vieneze este rezultatul unei colaborari între arhitectul August Sicard von Sicardsburg (pentru partea de structura în special) si decoratorul Eduard van der Null (caruia i se datoreaza realizarea interiorului). Istoria consemneaza ca niciunul dintre acestia nu a apucat sa participe la inaugurarea oficiala, care a avut loc pe 25 mai 1869, cu spectacolul Don Juan, de Mozart, în prezenta cuplului imperial. Institutia s-a dezvoltat în timp, iar prestigiul sau a crescut permanent sub conducerea unor directori deosebiti, între care s-a remarcat în special Gustav Mahler.
   Cea mai grea perioada a istoriei Operei vieneze corespunde celui de-al doilea razboi mondial, o mare parte a constructiei fiind afectata masiv de bombardamentul din 12 martie 1945. La doar doua saptamâni de la încheierea razboiului se anunta oficial începerea lucrarilor de reconstructie a partii afectate din cladire, proces ce a durat peste 10 ani, pâna în noiembrie 1955, când redeschiderea Operei (cu spectacolul Fidelio de Beethoven) marcheaza revenirea la o viata normala a unei tari ce tocmai îsi recapatase independenta de sub ocupatia sovietica. Sala de spectacol a fost complet remodelata în cadrul acestui proces, care a pus la dispozitia institutiei cele mai moderne tehnologii disponibile la acel moment. 
   In prezent Opera din Viena se numara printre cele mai importante si prestigioase institutii de profil din lume, si este recunoscuta oficial ca având cel mai larg repertoriu permanent.
   Din exterior, edificiul arata impozant, dar mai degraba greoi si masiv. Este în nota constructiilor similare clasice din alte capitale europene, dar nu se poate spune ca nu are anumite elemente decorative care dau o nota artistica cladirii. Fatadele sunt decorate cu arcade în stil renascentist. Cele doua statui ecvestre situate deasupra fatadei principale au fost adaugate în 1876. Ele reprezinta cei doi cai înaripati ai lui Erato, condusi de muzele Poeziei si Armoniei. Dimensiunile salii de spectacol, auditorium-ul, pot fi usor sesizate si din exterior, având ca reper cea mai înalta si mai masiva cupola a acoperisului. Poate ca Opera nu impresioneaza în mod special si poate ca nu atrage neaparat vizitatorii prin aspectul exterior, însa adevarata "comoara" se afla în interior...
  Pentru vizitarea Operei din Viena este bine de stiut ca se realizeaza doar în tururi cu ghid, la ore fixe, de obicei de 2-3 ori pe zi, la 13.00, 14.00 sau 15.00. Se desfasoara simultan tururi în mai multe limbi (germana, engleza, franceza fiind posibile de fiecare data, dar exista si posibilitati pentru ghizi de limba spaniola, rusa, japoneza, etc), noi am ales franceza. Traseul de vizitare este functie de limba aleasa, dar se ating oricum toate locatiile vizate, ceea ce difera fiind ordinea în care se ajunge la acestea. Pretul biletelor era de 6,50 eur/adult si 3,50 eur pt elevi/studenti (preturile au ramas aceleasi si în 2011). Pentru turul Operei nu exista reduceri cu Vienna Card (lucru anuntat cu litere mari la casele de bilete; probabil ca turistii obisnuiti cu folosirea Wien-Karte întreaba mereu despre discount-uri...).

Opera - din lateral, dinspre Ring
Asteptând începerea turului în foaier
Bilet pentru turul Operei
 
Accesul din lobby spre scara principala
 
Detalii arhitecturale din foaier
   O buna parte din cladirea Operei nu a fost afectata de bombardamentul din 1945. Este vorba despre intare si fatada principala, de lobby-ul de la parter, de scarile principale, de Schwind Foyer si veranda acestuia, precum si de minunatul Salon de Ceai. Toate aceste elemente sunt pastrate din constructia originala (evident restaurate). 
  Interiorul Operei vieneze impresioneaza înca de la primii pasi dupa intrare. Sculpturi, basoreliefuri, ornamente aurite, picturi murale, teme alegorice - creeaza o ambianta încântatoare, o desfatare a ochilor, o poezie, o manifestare de exceptie a unui summum artistic în "casa" uneia dintre cele mai frumoase si mai apreciate arte, muzica. La finalul turului am constatat ca, desi utilitatea a fost pusa în prim plan de proiectant, edificiul este o capodopera arhitectonica veritabila, nu un conglomerat de elemente adunate fara noima, ci o constructie coerenta, cu un mesaj limpede, o exprimare spirituala de exceptie.
  Lobby-ul este frumos, agreabil, dar ceea ce impresioneaza teribil vizitatorul este spatiul scarilor principale (la fel ca în multe alte edificii vieneze, cum ar fi cele doua muzee gemene KHM si NHM sau exceptionalul muzeu de la Neue Burg). Scarile principale ofera arhitectilor un spatiu amplu, inclusiv pe a treia dimensiune, cea verticala, si poate din acest motiv reprezinta un teren potrivit pentru manifestari artistice sublime, neîngradite. Marmura, candelabrele aurite, cristalul, sculpturile neoclasice extraordinar de expresive, frescele de pe tavan sau de pe pereti, ornamentele fastuoase - toate au rolul de crea un cadru superb, al unui altar sau templu dedicat artelor. Pictura de pe tavan înfatiseaza "Zeita Fortuna împrastiind daruri" (autor Franz Dobyaschofsky), iar pe pereti, în trei arcade, regasim reprezentari ale baletului, operei comice si operei tragice. Spatiul scarilor principale este dominat si totodata strajuit de sapte statui alegorice, datorate lui Joseph Gasser, care personifica cele sapte arte liberale: arhitectura, sculptura, pictura, poezia, muzica, dansul si arta dramatica. Urcând scarile, privirea se îndreapta în sus spre aceste muze imaculate din marmura alba, dar este totodata atrasa de culorile vii ale frescelor si lovita de reflexele stralucitoare ale luminii pe ornamentelor aurite. Nu pot spune altceva decât ca senzatia este pur si simplu ca patrunzi într-un sanctuar al artelor.
  Dupa ce am urcat scarile am fost condusi spre Salonul de Ceai (fostul Salon Imperial, numit si Salonul de Aur), în care nu se intra, fiind vizionat doar din cadrul usii. Plasat între scari si lojele centrale, Salonul de Ceai era dedicat monarhului si invitatilor sai, pentru pauzele dintre acte sau pentru întâlniri private la finalul reprezentatiilor cu artistii. Incaperea este si ea o bijuterie, opulenta, cu ornamente alambicate acoperite cu foita de aur, dar pastrând un bun gust artistic desavârsit. Pictura de pe tavan, "Muzica pe aripile vântului" de Karl Madjera, se încadreaza tematic în specificul locului si reprezinta de o parte si de alta muzica lirica si muzica tragica. Decoratiunile cuprind sculpturi de August La Ligne, broderii italiene de la manufacturile Giani si tapiserii murale. Elementul comun al acestora, pe alocuri foarte discret, este ca toate contin înglobate initialele lui Franz Joseph (totusi usor de recunoscut dupa forma ampla rotunjita a "J"-ului). Salonul de Ceai poate fi închiriat pentru evenimente private (ghida pomenea despre o suma în jur de 2.000 eur/30 min).

In lobby
"Fortuna împrastiind daruri" - pictura de pe tavan în spatiul scarilor principale
Scara principala - statui ale celor sapte arte
Ghida care a condus turul nostru
Spatiul fabulos ornamentat al scarii principale
Una dintre picturile în arcada si o alta personificare a unei arte la scara principala
Salonul de Ceai
"Muzica pe aripile vântului" - pictura de pe tavanul Salonului de Ceai
   Oricâta încântare ne-ar fi produs scara principala sau Salonul de Ceai, asteptam cu totii nerabdatori sa vedem chintesenta Operei din Viena, sala de spectacole sau Auditorium-ul, cum mai este denumita. Iar prezentarea acesteia se face de catre ghid din locul care ofera cea mai spectaculoasa perspectiva, din loja principala (loja prezidentiala astazi, sau loja imperiala în vremea monarhiei). Sala a fost complet reproiectata si refacuta la reconstructia de dupa al doilea razboi mondial (bombardamentul a distrus practic complet aceasta sectiune a Operei în 1945). Se spune ca proiectul a acordat o mare atentie realizarii unei acustici cât mai bune (Opera din Viena este recunoscuta ca fiind printre primele în lume si la acest capitol) si ca majoritatea elementelor din beton ale constructiei, legate de sala de spectacol, sunt de fapt îmbracate în lemn. Auditorium-ul are forma de potcoava si este înconjurat de cinci paliere pe verticala, trei alocate lojelor (palierele inferioare, casetate) si doua (cele superioare, balconul si galeria) deschise, necompartimentate. Capacitatea prezenta a salii este de 2.284 spectatori, dintre care 1.709 locuri pe scaune, 567 în picioare si 8 alocate persoanelor cu dizabilitati. Capacitatea originala a salii era de 2.881 spectatori si a fost redusa la momentul reconstructiei pentru a fi conforma cu noile norme privind prevenirea incendiilor. Oricum, am retinut mentiunea ca Opera vieneza aduna la un spectacol aproape 3.000 de spectatori si în sec.al-XIX-lea...
   Auditorium-ul este decorat în nuante clasice: rosu, auriu si fildes. Eleganta, fara a fi opulenta, sala confera spectatorului un sentiment de caldura, de destindere si apropiere de artistii ce performeaza pe scena. Cupola ofera o solutie interesanta si originala pentru iluminare. Din ratiuni de securitate s-a renuntat la un candelabru masiv, unic si s-a preferat optiunea unui inel compus din elemente de cristal. Structura inelara are un diametru de peste 7 metri, cântareste circa 3.000 kg si contine peste 1.100 sfere fatetate. Lampile amplasate la nivelul palierelor de loje respecta acelasi stil, fiind compuse tot din elemente sferice fatetate din cristal.
   Cortina Operei din Viena este si ea legata de o poveste interesanta. Conceputa la momentul reconstructiei de Rudolf Eisenmenger, ea înfatisa o scena din opera lui Gluck, "Orfeu si Eurydice". Din 1998 conducerea Operei a luat o decizie importanta, aceea ca fiecare sezon nou sa aduca si o noua cortina. Conditia este sa se respecte tema imaginii lui Eisenmenger, dar sunt permise tehnici ale artei moderne contemporane. Ceea ce se vede în fotografiile noastre este cortina din stagiunea 2009-2010, care urma sa fie înlocuita la debutul noului sezon. Spatiul alocat orchestrei masoara 125 mp si aduna de obicei circa 110 muzicieni. Orchestra Staatsoper se bucura de o mare faima si prestigiu la nivel mondial si este, de obicei, izvorul de talente de unde îsi recruteaza membrii Filarmonica din Viena.
  Pe parcursul turului vizitatorii au ocazia sa admire Auditorium-ul atât din loja principala, cât si de la nivelul parterului, din mijlocul salii. Dupa cum se vede, se lucra intens la întretinere, la pregatirile pentru noua stagiune, fiind vizibile în imagini scarile si lucratorii de la nivelul inferior. Staatsoper are un numar foarte mare de angajati pentru manipularea decorurilor si lucrari curente. Este opera cu cel mai larg repertoriu permanent din lume si se mândreste de asemenea ca fiind institutia unde niciodata nu se regasesc pe afis doua reprezentatii consecutive ale aceluiasi spectacol. Efortul este imens si presupune degajarea scenei în fiecare noapte dupa spectacolul din seara respectiva, introducerea decorului pentru repetitiile de a doua zi, apoi eliminarea acestora si pregatirea scenei pentru urmatorul spectacol oficial, fapt care se repeta practic în fiecare zi a stagiunii. Cheltuielile sunt departe de a fi optimizate, dar Opera din Viena considera acest mod de lucru o traditie si ia în calcul beneficiile legate de imaginea institutiei, ca find cea care ofera cel mai larg repertoriu permanent ( totodata evitând repetarea unui spectacol în zile consecutive).

Auditorium-ul - perspectiva din loja principala (cortina cu scena din "Orfeu si Eurydice")
Cele cinci paliere pe verticala
Sursa luminoasa inelara de pe tavan
Grupul, ascultând explicatiile în loja principala
Loja principala vazuta de la nivelul parterului
  Ma asteptam ca sala de spectacol sa impresioneze, însa surpriza a venit cu adevarat când am fost condusi în culise si când am putut vedea ce se ascunde de fapt în spatele cortinei. Marturisesc faptul ca nu mai ajunsesem în vreo astfel de institutie dincolo de scena, deci e greu de facut comparatii, dar am fost realmente uluit. Sala de spectacol este mica dimensional comparativ cu ce este în spate. Exagerez poate, dar mi s-a parut un spatiu mai mare decât lungimea unei jumatati de teren de fotbal, cu multe extinderi si în lateral, adevarate hangare. Ni s-a spus ca la începutul anilor '90 functionarea Operei vieneze era aproape sufocata de constrângerile legate de operatiunile din spatele scenei, asa ca s-a initiat un proiect complex de remodelare. Lucrarile s-au desfasurat în pauzele de vara din anii 1991-1993 si apoi în 1994 Opera a fost pur si simplu închisa pentru 6 luni pentru a se finaliza procesul. S-au refacut sursele de alimentare cu energie, s-a remodelat si automatizat toata zona din spatele scenei- asa ca am putut vedea o adevarata atmosfera de uzina, cu platforme si lifturi actionate hidraulic sau electromecanic, cu sine de transport, cai de rulare pe care se deplaseaza decorurile, enorme componente ale unor sisteme de ventilatie, climatizare, etc. Astazi, modernizari suplimentare au facut ca aproape toate operatiunile din culise sa fie conduse computerizat, totul este automatizat. Credeti-ma, în ciuda splendidelor elemente artistice pe care le-am vazut în diverse parti ale Operei vieneze, nimic nu mi-a creat o impresie mai puternica decât perspectiva din spatele cortinei. Fie si numai pentru acest lucru, turul Operei îsi merita fiecare banut...
  Si acum haideti sa visam...probabil ca prea putini dintre noi, turistii obisnuiti, vom avea vreodata sansa de ajunge acolo la evenimentul despre care vreau sa vorbesc acum, dar toti putem viziona imagini si putem visa...este o data pe an si este un eveniment celebru, chiar la nivel mondial, si are loc la Opera din Viena. Este Opernball, sau Balul Operei ... Nu stiam povestea acestei manifestari, dar am fost marcat de pasiunea cu care ghida ne-a oferit detaliile, am înteles ca este vorba de ceva absolut special si ulterior am vizionat filmulete de pe Youtube, pentru a întelege mai bine fenomenul. O data pe an Opera vieneza se transforma complet, devine cea mai fastuoasa sala de bal din lume si gazduieste Balul Operei. Ce se întâmpla de fapt? Toate scaunele de la parter din sala de spectacol sunt demontate, scena este practic eliminata, se face jonctiunea între Auditorium si zona de culise, asa ca suprafata devine mai mult decât dubla - pregatita pentru marele Bal. Sute de perechi, domnisoare debutante în rochii vaporoase, cu tenta de epoca, baieti tineri în costumatii clasice impecabile, un decor al salii exceptional - acestea sunt elemente care transpun participantii într-un alt timp, într-o alta epoca, atât de apropiata de spiritul Vienei. Imaginati-va zecile, sutele de perechi care valseaza elegant pe muzica celebrilor compozitori austrieci, în acustica perfecta a salii, sub privirile familiilor din lojele arhipline. Debutantele îsi fac astfel intrarea în societate... Este ceva atât de departat de viata din România, încât pare ireal, o societate care se ocupa, creeaza si traieste astfel de evenimente. Este o noapte de neuitat, o noapte unica, doar o data pe an, dar este cu siguranta un eveniment care marcheaza vieti, poate chiar destine, una din acele trairi pe care le pastrezi probabil în suflet pentru totdeauna. Si ca sa fiu explicit referitor la dimensiunea evenimentului, voi mentiona doar ca rezervarea unei loje costa chiar si 18.500 euro si asta doar pentru câteva ore la un bal, pentru mai putin de o noapte... Dar, cu siguranta pentru cei participanti, e mult mai mult decât atât.... Balul Operei are loc de obicei în prima parte a anului, urmatorul eveniment fiind programat pe 16 februarie 2012.
  Partea finala a turului Operei ne-a condus prin alte trei sali importante: Mahlersaal, Marmorsaal si Schwind Foyer. Este vorba de trei saloane, trei spatii complet diferite din punct de vedere al conceptiei si decorului, folosite pentru diverse ocazii si manifestari, care pot fi de asemenea închiriate în scopuri private, la fel ca si Salonul de Ceai. In planul cladirii, ele încadreaza oarecum Auditorium-ul pe trei laturi, cele doua sali pe lateral si Schwind Foyer frontal, deasupra zonei intrarii principale.
  Mahlersaal este un spatiu amenajat în 1997, cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la debutul lui Gustav Mahler la Opera din Viena. Pe lânga tapiserii exceptionale, vizitatorii pot vedea un pian al compozitorului, biroul de lucru al acestuia si mai multe portrete. Incaperea este luminoasa, cu linii mai degraba simple si candelabre deosebite.
   Un alt stil este propus, pe latura opusa a constructiei, de Marmorsaal. Deschisa spectatorilor în pauza dintre actele spectacolelor, la fel ca si Mahlersaal, Marmorsaal propune un stil modernist, avangardist. Reprezentarile de pe pereti înfatiseaza scene alegorice legate de arta dramatica si sunt realizate integral doar din fragmente de marmura de diferite nuante, sortimente ce provin doar de pe teritoriul Austriei. Sala de Marmura a fost creata în 1955.
   Schwind Foyer, spatiu conservat în forma sa originala (nu a fost afectat major de bombardamentul din 1945) este o exceptionala încapere realizata în stilul istoricismului romantic. Picturile murale în medalioane sau arcade, ornamentele aurii, marmura viu colorata folosita, decoratiunile alambicate - creeaza un cadru menit a pune în valoare busturile unei suite de compozitori celebri. Acestia par ca vegheaza cu îngaduinta asupra salii de la înaltimea amplasamentului lor si sunt reuniti într-un fel de memorial închinat personalitatilor marcante pentru istoria operei. O încântare pentru ochi, o desfatare arhitectonica, Schwind Foyer îsi datoreaza numele artistului Moritz von Schwind, deoarece regasim în aceasta sala 16 picturi în ulei realizate de acesta.

Mahlersaal - pianul si un portret al compozitorului
Mahlersaal
 
Schwind Foyer - o încântare ...
Busturile compozitorilor în nisele lor din Schwind Foyer
Marmorsaal - propune un alt stil ...
Simplitate si modernism în Marmorsaal
Toate elementele coloristice sunt nuante naturale de marmura ce provine din Austria
   Cam acestea au fost momentele importante ale turului de vizitare a Operei din Viena. Poate ca nu multi turisti plaseaza un astfel de obiectiv în planurile lor, din cauza timpului limitat, a unui sejur prea scurt, ori poate din cauza unei apropieri mai slabe de muzica clasica. Poate ca multi turisti considera mai potrivita o vizita la opera doar în contextul participarii la un spectacol. Insa, pot spune ca mi s-a parut o experienta deosebita, ca a fost cu siguranta peste ceea ce ma asteptam (atât la nivel de arhitectura si decoratiuni, explicatii primite, povesti si istorii legate de acest spatiu, dar mai ales ca surpriza si inedit legate de partea din spatele scenei). Nu exista reduceri cu Wien Karte, dar dupa cum puteti observa si în imaginea respectiva (personal pastrez biletele de la obiectivele turistice vizitate, care devin ulterior adevarate borne si pretexte ale unor amintiri deosebit de placute...) exista un bonus, biletul fiind de fapt unul combinat, ce permite accesul atât la turul Operei, cât si la Muzeul Operei aflat în apropiere. Noi n-am mai ajuns în acest loc, nu gasisem review-uri spectaculoase privind respectivul obiectiv, asa ca nu ma pot pronunta referitor la ce ofera o vizita la Staatsopenmuseum.
   Vizita la Opera s-a asociat inspirat incursiunii din ziua precedenta de la Haus der Musik, si a întregit una dintre dimensiunile pe care ne-am propus sa o exploram la Viena, aceea de oras al muzicii.
   Sansa continua sa ne ocroteasca în turul nostru pietonal din a doua zi a sejurului la Viena. Pe durata turului Operei (circa 45 min), afara fusese o mica repriza de ploaie, dar la iesire, am constatat cu bucurie ca ne zâmbea din nou soarele, asa ca era un moment tocmai potrivit pentru a patrunde într-un spatiu special, situat foarte aproape de Opera, în gradinile Burggarten. Stiam în sinea mea ca ne îndreptam spre un obiectiv poate mai putin faimos si mediatizat, dar cu siguranta o minunata atractie pentru copii si, cred, pentru orice familie. Era o surpriza, fiica si sotia mea nu stiau despre aceasta tinta, iar efectul a a fost cu atât mai puternic.... Pentru ca, dupa trecerea prin Burggarten, aveam sa ajungem într-un loc de poveste, Schmetterlinghaus....


marți, 25 octombrie 2011

Viena 2010 ( VII ) - Hofburg - Apartamentele Imperiale

    Cea de a treia sectiune a unei vizite la Hofburg o reprezinta Apartamentele Imperiale, o parte a aripii în care au locuit mai bine de o jumatate de secol Franz Joseph si sotia sa Elisabeta. Dupa trecerea prin Silberkammer si apoi prin Muzeul Sisi, vizitatorul ajunge în aceasta sectiune, poate cea mai asteptata si, poate, cea mai reprezentativa pentru o vizita la Hofburg. 
   Totdeauna când ma gândesc la o vizita la un palat sau castel, am în minte interioarele, decoratiunile si mobilierul. Cele câteva camere restaurate sunt de obicei suficiente pentru a-ti face o imagine despre cum arata resedinta respectiva în vremurile sale de glorie. La fel este si la Hofburg, palatul este imens, dar circuitul de vizitare cuprinde doar cele 12-15 camere reamenajate din zona Apartamentelor Imperiale. Este însa suficient pentru a întelege cum arata aripa din complex locuita de familia imperiala, dar mai ales, este un alt omagiu subtil adus acestor doua mari personalitati ale istoriei Austriei, împaratul Franz Joseph si sotia sa Elisabeta (Sisi).
   Se viziteaza atât camere publice, cât si camere private folosite de cuplul imperial. Este usor de sesizat discrepanta dintre luxul si opulenta camerelor publice si austeritatea celor private ale împaratului (în cazul lui Sisi, diferenta e mai putin sesizabila). Franz Joseph a fost cu adevarat un conducator absolut remarcabil. A condus imperiul timp de 68 de ani (1848 - 1916), aceasta fiind a treia domnie ca durata consemnata în istoria Europei, dupa cele ale lui Ludovic al XIV-lea si a printului Johann al-II-lea al Liechtenstein-ului. Pentru Viena, el va ramâne pentru totdeauna drept cel care a modernizat orasul (a hotarât demolarea fortificatiilor vechii cetati si a creat pe locul acestora celebrul bulevard Ringstrasse) si cel sub domnia caruia s-au ridicat majoritatea celor mai faimoase edificii vieneze. A fost toata viata un monarh modest, implicat, preocupat de conducerea supusilor sai. Programul sau de lucru începea de multe ori înainte de orele 4-5 dimineata si se prelungea adesea pâna târziu în noapte. Camerele private ale Apartamentelor Imperiale ne arata un Franz Joseph simplu, familist, sufletist, un om care si-a iubit enorm copiii si sotia, în contrast cu împarateasa Elisabeta, o figura tulburator de frumoasa, dar totodata excentrica, stralucitoare si mai putin sensibila ori, poate, atasata de un alt set de valori.
  Circuitul Apartamentelor Imperiale este o finalizare grandioasa a vizitei la Hofburg. Analizând retrospectiv, nu pot decât sa constat inspiratia celor care au amenajat acest parcurs de vizitare. Daca Silberkammer ne-a introdus în atmosfera si splendoarea Curtii Imperiale, iar Muzeul Sisi ne-a dezvaluit într-o maniera romantica aspecte ale vietii împaratesei, trecerea prin Apartamentele Imperiale este menita sa adauge vizitei un tuseu final, inducând subtil si discret turistului ideea ca, totusi, figura reprezentativa a monarhiei austriece (concurata poate doar de Maria Theresia) a fost Franz Joseph. Este sesizabil de asemenea si ca amenajarea diverselor camere este în ton cu personalitatea celor care le-au folosit, diferentele de stil între camerele împaratului si cele ale împaratesei fiind evidente.
  Orice persoana din imperiu putea solicita o audienta împaratului. Franz Joseph acorda astfel de audiente de doua ori pe saptamâna, termenele fiind publicate în ziarele vieneze. Singura prevedere legata de eticheta curtii impusa petentilor era sa fie îmbracati formal, sau - daca nu posedau astfel de haine - sa poarte costume nationale. In acest sens este decorata si anticamera, sala de asteptare la audiente - cu peretii decorati cu uriase picturi de Johann Peter Krafft si cu multe manechine purtând costume nationale specifice diverselor provincii imperiale. Pentru noi a fost aici o surpriza - nu am regasit portul national din Transilvania, desi cred ca aproape toate natiile majore sau minore din imperiu erau prezente.... Sa fim chiar atât de ignorati? Ori poate nu am descoperit noi manechinele respective....
  Majoritatea camerelor din Apartamentele Imperiale sunt în tonuri de rosu sau visiniu, iar camera de audiente nu face exceptie. Se spune ca împaratul primea pe interlocutor în picioare si prelua imediat conducerea discutiei. Pe pupitru se afla lista solicitantilor si motivul întrevederii. Intr-o singura zi, Franz Joseph primea pâna la 100 de persoane în audienta, astfel ca de obicei petentul nu dispunea decât de câteva minute pentru a-si expune problema. Conform protocolului, audienta se încheia la o usoara înclinare de cap a împaratului.
  Interesanta este si Camera de Conferinte, încaperea unde Franz Joseph prezida consiliile de ministri. In tonuri pastelate, poate pentru a crea o atmosfera calma, odihnitoare, camera gazduieste doua busturi superbe din marmura, unul al arhiducesei Sofia (mama lui Franz Joseph) si celalalt al maresalului Radetzky, unul dintre cei mai cunoscuti comandanti militari ai monarhiei, imortalizat de Johann Strauss-tatal în celebrul mars omonim. Desi o fire mai degraba pasnica, Franz Joseph a fost toata viata apropiat de valorile armatei si a purtat aproape tot timpul uniforma.

Anticamera - manechine cu costume nationale din provinciile imperiale
Camera de audiente
Franz Joseph la 85 de ani (1915)
Arhiducesa Sofia - mama lui Franz Joseph
Camera de conferinte
Maresalul Radetzky
  Personalitatea împaratului este cel mai bine oglindita de cele doua camere private vizitate în cadrul turului, camera de studiu si dormitorul. Franz Joseph a fost un conducator absolut responsabil, care si-a dedicat lunga sa viata si domnie guvernarii eficiente a unui urias imperiu eterogen, cu peste 56 milioane de supusi. Toata viata sa împaratul s-a considerat nu un conducator de drept divin, ci doar primul functionar al statului. In camera de studiu, Franz Joseph petrecea foarte mult timp studiind actele pe care le avea de semnat. Se stie ca ziua de lucru a împaratului începea adesea înainte de ora cinci dimineata si se prelungea de multe ori dincolo de miezul noptii, cu ocazia balurilor sau receptiilor oficiale. In camera de studiu se afla si tabloul preferat al împaratului, care o înfatisa pe "angelica Sisi", împarateasa Elisabeta, cu parul despletit (pictura de Winterhalter).
  Camera în care a locuit Franz Joseph dupa ce cuplul imperial a adoptat dormitoare separate, releva stilul de viata modest si spartan al împaratului. Patul din fier, lipsa decoratiunilor alambicate, simplitatea mobilierului ne arata preocuparea pentru util si respingerea opulentei în intimitate. Franz Joseph se trezea de obicei în jurul orei trei si jumatate dimineata (dormea o ora în plus daca programul zilei prevedea festivitati oficiale), dupa care era îmbaiat într-o cada de cauciuc si folosea obiectele de toaleta expuse (extrem de modeste...). Dupa ce era îmbracat si îsi facea rugaciunea, monarhul lua micul dejun în camera de studiu si îsi începea apoi programul de lucru. Nici un lux inutil, doar obiecte personale modeste si portrete ale copiilor si sotiei sale preaiubite împodobesc camerele private ale împaratului.

Camera de studiu a lui Franz Joseph
Angelica Sisi - cu parul despletit
Dormitorul împaratului - modestie si simplitate
   Camerele private ale Elisabetei sunt fastuoase, si folosesc din belsug decoratiuni aurite din stucca pe fundal alb. Se spune ca aceste încaperi erau aproape sufocate de aranjamentele florale comandate de împarateasa,. Mobilierul expus este original si ne arata ca luxul nu era totusi strain de familia imperiala, în ciuda optiunilor austere ale lui Franz Joseph.
  Incaperea mare folosita de Elisabeta ca living, dar si ca dormitor, expune, ca o curiozitate, patul asezat în mijlocul camerei, protejat de un paravan. Spatiul era folosit si ca salon privat, iar la masuta de scris de lânga fereastra împarateasa îsi rezolva corespondenta sau scria poezii. Deosebite sunt si sobele de teracota, dovezi ale artei manufacturilor din sec. al-XIX-lea.
  Dar mai aproape de personalitatea Elisabetei este camera de toaleta si scrima, locul unde îsi petrecea cea mai mare parte a timpului. Imparateasa acorda 2-3 ore zilnic îngrijirii parului sau minunat si coafarii, timp în care asculta pasaje din operele lui Homer sau învata greaca veche sau moderna (vorbea de asemenea fluent engleza, franceza si maghiara), în compania învatatului elen Constantin Christomanos. Tot în aceasta camera aveau loc si lectiile de scrima (care aveau drept unic scop mentinerea siluetei) si exercitiile fizice mai usoare, prin care Elisabeta se mentinea în forma.
  Remarcabila este baia comandata de Elisabeta în 1876, revolutionara pentru acea epoca, o adevarata premiera pentru familia imperiala, care se apropie ca realizare si confort chiar de standardele contemporane. S-a pastrat cada de baie din cupru zincat, dar nu si armaturile sau setul de baie. Aceasta cada era utilizata de împarateasa si pentru diverse proceduri, bai cu uleiuri aromatice, bai de aburi sau dusuri reci pentru stimularea circulatiei.

Living-ul si dormitorul Elisabetei
Altarul de rugaciune neogotic din living
Masuta de scris a împaratesei
Camera de toaleta si scrima
Mentinerea în forma - o preocupare permanenta a Elisabetei
Baia imperiala
   In ceea ce ma priveste, cele mai impresionante încaperi mi s-au parut asa-numitele Camere Bergl, omonime cu artistul care le-a realizat. Decoratiunile din camerele Bergl sunt mai vechi decât cele din restul acestei aripi de la Hofburg, dateaza din 1766, din perioada domniei Mariei Theresia. Ceva asemanator exista si la Schonbrunn, însa mie mi s-a parut ca aici, la Hofburg, au un efect mai puternic asupra vizitatorului. Se pare ca aceste încaperi erau utilizate de împarateasa pentru îmbracare si schimbarea hainelor. Deci, rolul lor nu era unul deosebit. Insa orice persoana care patrunde în Camerele Bergl va fi impresionata de picturile de pe pereti, care creeaza o atmosfera unica, de univers fantastic, unde personajele sunt minunate creaturi, exponente ale unei flore si faune uluitor transpuse în reprezentari murale. Culorile, dar mai ales detaliile incredibile (încercati sa studiati cu atentie pentru macar câteva zeci de secunde una dintre reprezentari, o pasare de exemplu, analizând penajul, expresia ochilor, ghearele, etc - si veti întelege la ce ma refer) ce cuprind pasari, fluturi, arbori si plante exotice însufletesc un peisaj de vis. Camerele Bergl sunt o nestemata discreta, oarecum ascunsa, a acestei bijuterii care este Palatul Hofburg. Este locul unde epoca exuberanta si romantica a Mariei Theresia se întâlneste cu perioada mai moderna cu 100 de ani, dar totodata mai retinuta si mai austera (poate...) a minunatului cuplu imperial Franz Joseph - Elisabeta. Este ceva care merita toata atentia unui turist...
   Retine de asemenea atentia si Salonul Mare, în clasicele nuante de rosu rubiniu, folosit adesea de Elisabeta drept salon de primire. Doua elemente speciale atrag atentia aici. In primul rând este vorba despre o masa pregatita pentru doua persoane, care evoca faptul ca în prima perioada a mariajului, cuplul imperial obisnuia sa serveasca aici, împreuna, micul dejun. Mai exista tot aici expusa o superba statuie din marmura alba, realizata de Antonio Canova, o reprezentare a muzei Polyhymnia. Despre Canova voi vorbi mai mult în postarea referitoare la Biserica Augustina, unde se afla o creatie absolut exceptionala a acestui mare artist.
   Salonul Rosu este o alta încapere deosebita, utilizata drept salon de receptie de împaratul Carol I. Ce este special aici? Uluitoarele tapiserii, care provin de la manufactura pariziana de goblenuri, realizate între 1772-1776 si care decoreaza peretii camerei, dar si mobilierul si paravanele - faceau parte din cadourile oferite de Ludovic al XVI-lea cumnatului sau Joseph al-II-lea. Imaginile din medalioane au avut drept sursa de inspiratie o serie de tablouri de Francois Bouchers si de aceea, Salonul Rosu mai este numit si Camera Bouchers. Si aici, merita sa zabovim putin, pentru a privi mai atent aceste extraordinare opere de arta, aceste tapiserii minunate. Este greu, dupa o vizita care dureaza de peste doua ore sa te mai poti opri într-o locatie anume pentru a te concentra suplimentar pe unele aspecte, dar Camerele Bergl si Salonul Rosu merita acest efort. Decoratiuni baroc si rococo regasim în multe resedinte, dar picturi murale Bergl si tapiserii atât de bine realizate vom întâlni mai greu... Hofburg-ul nu mentioneaza explicit care sunt piesele sale de rezistenta, dar o documentare prealabila poate indica vizitatorului reperele care merita o atentie speciala. Aceasta este si ratiunea pentru care insist pe anumite lucruri pe care le consider cu adevarat importante...
  Am mai spus mai sus ca planul de vizitare de la Hofburg mi s-a parut foarte inteligent conceput. Si oare cum se putea încheia mai potrivit traseul prin Apartamentele Imperiale, ultima etapa a circuitului din Muzeul Hofburg, altfel decât într-o fastuoasa Sala de Mese? Am pornit în Silberkammer de la elemente legate de vesela si inventarul casnic de la curte, am aflat povestea emotionanta a vietii Elisabetei, am parcurs scarile si holurile Hofburgului, am cunoscut camerele împaratului si detalii despre activitatea sa cotidiana, am trecut prin camere private sau oficiale ale cuplului imperial si, la final, povestea se încheie în fata unei mese de receptie, aranjata potrivit canoanelor, etichetei si protocolului de la Curte. Nu este inspirat?
   In cazul acestei încaperi este vorba nu despre o masa aranjata pentru o ocazie oficiala (astfel de evenimente aveau loc în salile festive dedicate), ci despre o masa pregatita pentru un dineu restrâns, în familia imperiala. Ceremonialul era strict însa si în astfel de împrejurari. Masa era împodobita cu seturi aurite, cu ornamente florale si tipsii pentru fructe exotice, iar tacâmurile erau din argint, marcate cu vulturul bicefal. Imparatul prezida masa, iar în partea opusa se afla oaspetele sau cel mai important. Doamnele si domnii erau totdeauna intercalati, aranjamentul era functie de gradul de rudenie cu împaratul sau de rang, iar conversatia era permisa doar cu vecinul de masa. Un dineu consta in 9 pâna la 13 feluri de mâncare, dar nu dura de obicei mai mult de o ora. Când împaratul lasa tacâmul din mâna, felul se considera servit si era imediat înlocuit cu urmatorul. Cafeaua si lichiorul se serveau într-o încapere separata, unde era permis si fumatul.

Camerele Bergl - absolut extraordinare
Detalii din Camerele Bergl
Salonul Mare - locul unde cuplul imperial servea micul dejun
Salonul Rosu - arta tapiseriilor la ea acasa
Sala de mese - pregatita pentru un dineu restrâns la familiei imperiale

  Astfel s-a încheiat traseul prin Apartamentele Imperiale, a treia etapa a circuitul de vizitare de la Hofburg, dupa trecerea prin Silberkammer si Muzeul Sisi. Vizitasem unul dintre obiectivele majore ale Vienei, resedinta de iarna a familiei imperiale. In esenta, pot spune ca este un muzeu de neratat, o vizita extrem de instructiva si placuta, o incursiune inedita în atmosfera de la Curte si în viata unor personalitati precum Franz Joseph si Elisabeta.
  Am iesit destul de obositi din Hofburg (vizita a durat peste doua ore) si ne-am odihnit pret de câteva minute în Heldenplatz. Traseul nostru a intersectat Ring-ul, a continuat prin Piata Maria Theresia, dupa care ne-am îndreptat spre urmatoarea tinta din programul celei de-a doua zile a sejurului nostru la Viena, Opera.

  PS. Prezenta postare si precedenta sunt singurele unde nu am dispus de imagini proprii, din cauza interdictiilor privind fotografierea (solicitarile mele catre personalul de supraveghere nu au fost încununate de succes la Hofburg).