/* script Google analytics */

marți, 31 mai 2011

Grecia 2009 - ( II ) - Despre Platamonas si Niko's Paradise

  Asa cum am spus în prima postare dintre cele dedicate vacantei nostre din Grecia din 2009, voi dedica aceste rânduri unei prezentari a oraselului-statiune Platamonas si locatiei unde ne-am petrecut sejurul, Niko's Paradise
  Am explicat deja motivele pentru care am ales acest sejur, gasit în oferta agentiei Boza's Tours. Si pot spune ca am fost cu adevarat inspirat. Autocarul cu care am calatorit a lasat în drum grupuri de turisti la Paralia Katerini si la Olympic Beach, dupa care s-a îndreptat spre Platamonas, unde au coborât circa 20 de persoane si apoi spre Nei Pori. Pot sa spun ca mi-a crescut inima de bucurie în momentul în care fiind aproape de Platamonas, ghida din autocar a luat microfonul pentru a spune câteva cuvinte despre orasel, pe care l-a definit drept "cea mai frumoasa destinatie de pe Riviera Olimpului", dupa parerea sa (si cred ca vorbea în cunostinta de cauza....). 
   Platamonas este un orasel si o statiune litorala din provincia Pieria, cu peisaje verzi, apa cristalina si plaje deosebite. Numele provine de la platani, acei arbori mari, impozanti, care sunt destul de prezenti si în împrejurimi. Se spune ca în timpul verii, afluenta de turisti face sa fie numarul celor prezenti în statiune sa treaca de 100.000. Este o zona mult frecventata de grecii din zona Larissa si de turistii din Europa de Est. 
  Ca multe dintre statiunile grecesti litorale si Platamonas are strazile principale paralele practic cu linia tarmului, acolo fiind concentrate majoritatea tavernelor, magazinelor si practic toata animatia statiunii. Era o placere sa parcurgi în plimbare întreaga lungime a oraselului, mai ales la vreme de seara, sa servesti masa la  tavernele situate fie pe tarm, fie chiar pe mici peninsule, înconjurate din trei parti de apa marii. La limita de nord a statiunii se afla un element deosebit de pitoresc al zonei, castelul venetian. In partea sudica, Platamonas este practic lipit de Nei Pori, la care se ajunge imediat fie pe soseaua care leaga cele doua localitati, fie direct pe plaja. In multe seri, dupa cina, plecam la o plimbare spre Nei Pori, care mi s-a parut parca mai animat, dar mai lipsit de farmec decât Platamonas si ne opream la una din multele terase de acolo la un cocktail sau la o înghetata.
   Despre plaje - pot spune ca daca jumatatea de nord prezinta plaje înguste si cu pietricele, în jumatatea de sud si mai ales pe masura ce se ajunge mai aproape de Nei Pori, plaja este cu nisip fin si devine tot mai lata. Se stie ca plaja din Nei Pori este clasificata Blue Flag. Cu siguranta, cel mai bun segment de plaja este la extremitatea sudica a statiunii, unde pe lânga nisipul fin si latimea mare a plajei se beneficiaza si de o intrare lenta în apa. Apa marii, asa cum cred ca este practic peste tot în Grecia, este minunata. Sotia mea, care de obicei nu este foarte atrasa de apa marii, a fost pur si simplu încântata. De multe ori parca nu o mai puteam scoate din apa.... incredibil pentru mine.... Marea Egee ofera o cromatica superba, este limpede si calda...conditii optime pentru plaja si o baie de neuitat.
 
Fragment de Riviera - Imagine de la înaltimea castelului Platamonas
Castelul venetian - limita de nord în Platamonas
Pe strada comerciala principala
Zona Agorei - spatiu pietonal, multe magazine
Lamâi la sfârsit de august
Rodiile ... nici ele coapte
Artisti locali
Maslinii omniprezenti
Plaja în apropiere de Niko's Paradise
Observati geamandura... apa nu e adânca...
  Foarte frumoasa în Platamonas este zona portului, cu un dig lung si cu foarte multe ambarcatiuni andocate. In apa limpede, în apropiere de tarm si de dig pot fi vazuti cu usurinta multi pesti. Exista magazine diverse, cu o oferta bogata de haine de piele sau blanuri (comert traditional în zona Rivierei), suveniruri si orice ar putea fi de interes pentru turisti. In zilele în care nu am fost plecati în excursii am servit prânzul la taverne, de fiecare data în alt loc si peste tot am fost multumiti. Am încercat sa respectam sfatul de pe forumuri, sa alegem acele localuri care ni s-au parut mai frecventate de localnici si poate ca a fost un sfat bun. Excelente cofetariile, cu o minunatie de prajituri, baclavale, sarailii si multe dulciuri cu specific local - o încântare pentru fiica mea, dar în egala masura si pentru noi. In Grecia prajiturile servite la local costa mai mult decât luate la pachet (se plateste servirea...), dar parca la vreme de vacanta micile detalii financiare conteaza prea putin. De fapt ne-am impus din prima zi sa nu mai gândim în termeni de bani românesti, sa nu transformam preturile în lei, ci sa ne urmarim fara stres bugetul în euro pe care ni l-am planificat acasa. Peste tot am întâlnit obiceiul de se oferi din partea casei un desert gratuit (în general fructe). La vremea amiezei, cam între orele 13 - 18 grecii îsi închid pravaliile, dar revin seara si tin deschis pâna la ore târzii. Desigur, pauza nu se întâlneste la taverne, restaurante, cofetarii si supermarketuri.

Terasa înconjurata din trei parti de mare
Cismea pe Agora
Zona portului si digul protector
Platamonas noaptea
Pe strada principala ....

  Sa ofer acum câteva detalii despre Niko's Paradise. In fapt, patronii ofera trei posibilitati de cazare în Platamonas. Este vorba de hotelul Niko's Paradise si alte doua locatii - Vila Bossa si Vila Manos. Intre hotel si Vila Bossa sunt maxim 100 m, iar Vila Manos este undeva în oras, cred ca la cam 15-20 minute de mers lejer. Micul dejun se serveste pentru toata lumea la hotel, iar cina în aer liber la Vila Bossa. Despre Vila Manos nu pot spune prea multe, am vazut-o doar din exterior,  de retinut este distanta fata de hotel, care trebuie luata în calcul. Noi am ales oferta de la Vila Bossa, din simplul motiv ca la hotel exista doar camere duble. La Vila Bossa am putut lua un asa zis apartament, care cuprindea de fapt o camera dubla si o alta single. Pentru noi aceasta a fost varianta optima, deoarece Andreea avea atunci 14 ani.... Interiorul la Vila Bossa este tipic cum am vazut la majoritatea cazarilor din Grecia, simplu, minimal, dar suficient având în vedere timpul scurt petrecut în camera. De fapt noi am fost trei zile plecati în excursiile optionale, asa ca de fapt doar seara târziu ajungeam în camera. Iar atunci, faptul ca aveam o mica terasa era un bonus excelent, pentru a mai petrece o ora-doua jucând carti la aer si savurând un suc natural, un ouzo sau ceva dulce. Apartamentul era dotat cu frigider, asa ca aveam totdeauna bauturi la rece, lucru important pe vreme de vara. De la alti turisti am înteles ca la hotel camerele erau mai frumos mobilate. Oricum, diferenta de pret hotel - Vila Bossa era mica (parca 30-40 euro/persoana/sejur). Costul pentru noi, 7 zile în saptamâna de la sfârsitul lui august - începutul lui septembrie, cu demipensiune a fost de 220 euro/persoana ( + 60 euro/pers transportul).

La sosire, pe terasa la Niko's Paradise
Niko's Paradise
Piscina la Niko's Paradise
Intrarea la Niko's Paradise
Impreuna cu Stelios, fiul lui Niko

  Despre personalul de la Niko's Paradise, numai cuvinte de lauda. Curatenie exemplara, amabilitate. Micul dejun - tip bufet, putea fi servit în interior, dar si într-o mica gradina în aer liber. Mâncarea era diversa, imposibil sa nu gasesti ceva care sa te multumeasca (desi evident nu e ca la all-inclusive din Bulgaria sau Turcia). Iar în ceea ce priveste cina, am fost foarte multumiti. Practic felul principal de la masa de seara nu s-a repetat, iar mâncarea era gustoasa (gatita sub supravegherea sotiei lui Niko). Daca într-o seara când s-a servit peste, cineva a fost observat ca nu manânca (pur si simplu omul nu mânca peste..), gazdele au venit, au întrebat si imediat în 15-20 minute i s-a adus alternativ un gratar de pui. Stelios se plimba si servea chiar la mese si întreba daca lumea este multumita sau mai doreste altceva. Dar în Grecia cred ca mâncarea nu este o problema. La urmatoarea vacanta pe meleaguri elene probabil vom alege cazarea doar cu mic dejun, pentru a ne bucura si la prânz si la cina de posibilitatea de a mânca la tavernele traditionale, unde totdeauna am fost încântati. Despre experientele noastre gastronomice în Grecia puteti citi în postarea dedicata acestui subiect (episodul VIII).
  In seara primei zile, domnul Niko ne-a invitat pe terasa pentru a ne prezenta excursiile optionale, clasice pentru zona Rivierei Olimpului, dupa cum stiam. Am ales trei dintre ele, care s-au desfasurat în ordine: Meteora, croaziera la Skyatos si Muntele Olimp. In oferta mai era si Atena, dar era vorba de plecare cam la miezul noptii si întoarcere seara târziu, obositor si am considerat ca Atena merita mai mult de o jumatate de zi în fuga. Pentru un sejur de 7 zile, consider si acum ca 3 excursii optionale reprezinta un maxim rezonabil.
  In postarea urmatoare voi scrie despre frumoasa excursie la Meteora, un tarâm de basm, un pamânt pe care credinta, tenacitatea umana si miracolele naturii se contopesc într-o simbioza admirabila.

sâmbătă, 28 mai 2011

Grecia 2009 - ( I ) - In drum spre Grecia....o ora în Salonic....

   Grecia... Ce tara !.... Ce vacanta minunata am avut pe meleaguri elene ..... Nostalgia ma cuprinde acum când încep sa scriu despre experienta noastra de turisti în Grecia, de acum mai bine de un an si jumatate. Se spune ca în general doar lucrurile cu adevarat importante si cele care te-au miscat semnificativ în subconstient îti formeaza amintiri extinse si mereu proaspete....Si daca este asa, acum când pot rememora practic orice pas, orice moment din acea saptamâna de vacanta, înseamna ca acel sejur a fost o reusita. Si chiar a fost, ... a fost ceva superb, peste asteptarile initiale. Când am parasit Grecia am fost cu totii constienti ca am pastrat ceva de acolo în sufletele noastre si ne-am promis ca vom reveni rapid în tara zeilor olimpieni. Conjunctura a facut sa ne îndreptam însa în alte directii în 2010, iar pentru 2011 planurile noastre de vacanta pentru vara vizeaza o deplasare catre vest, asa ca am ramas pâna acum cu promisiunea neonorata. Dar, în acest moment suntem oarecum decisi ca la începutul verii în 2012 sa revenim.....
  Cum am ajuns la alegerea Greciei ca destinatie pentru finalul verii lui 2009? Chiar mi-ar fi greu sa spun ca un anume element a determinat alegerea locatiei noastre de vacanta. Oricum, ne-am decis pentru Grecia la câteva saptamâni dupa Paste (deci cam trecuse vremea pentru early-booking....) si la un anumit moment am avut de ales între Grecia si Turcia. Hotarâtoare au fost în cele din urma impresiile pe care le-am citit pe site-ul AFA (amfostacolo.ro) si am ales o destinatie care din relatari mi s-a lipit de suflet, Platamonas, la Niko's Paradise. Am optat pentru acest hotel pentru ca am înteles specificul acestui loc (care ni s-a confirmat complet la fata locului...), care este la modul cel mai pur o afacere de familie. In plus, Niko are o agentie în România care vinde exclusiv sejururi la acest hotel al sau, deci am considerat ca ar putea face asa ceva doar daca ar oferi ceva de calitate. Si, cum am mai spus, lucrurile s-au confirmat pe deplin. Dl.Niko este un om extraordinar, un grec adevarat, scolit în Germania (la propriu, dar mai ales scoala vietii...), care stie cum sa faca turism cu adevarat, astfel încât turistul sa fie multumit pe deplin si el sa câstige din afacerea sa. Sotia sa este sefa bucatariei si permanent printre clienti la servirea mesei, atenta ca oricine sa fie multumit. Iar fiul, Stelios, un tânar aratos care facea sa suspine multe doamne si domnisoare, este totdeauna disponibil pentru a raspunde solicitarilor si este sef la bar, pregatind personal cocktail-uri minunate. O familie dedicata celor care le calca pragul, constienta ca referintele bune sau revenirea turistilor la hotelul lor depinde de modul în care îi pot face sa se simta multumiti.
  Am ales ca perioada saptamâna care începea în august si se termina în septembrie, de teama caldurilor toride din iulie - august. Iar vremea pe parcursul sejurului s-a încadrat în tipare, fiind o singura jumatate de zi mai noroasa si canicula doar în ziua plecarii.
  Pentru a scurta asteptarea plecarii spre Grecia am facut si o plimbare de 12 zile prin tara cam cu o luna înainte, prin Parâng, Retezat si Apuseni, plina de vizite la obiective interesante, descrise în postarile anterioare.
  Si asa am ajuns pâna la urma la ziua plecarii spre Platamonas. Drumul s-a parcurs cu autocarul, plecare din Bucuresti - Parcul Tineretului. Plecarea a fost aproximativ la ora 18.00, s-a mers toata noaptea traversând Bulgaria, cu pauze cam din 3 în 3 ore, iar dimineata intram în Grecia si pe la ora 8.30 eram în Salonic. Fara îndoiala ca un drum de acest gen cu autocarul este obositor, dar suportabil. Dupa oprirea de circa o ora din Salonic, drumul a continuat spre sud, pe autostrada, când au început si opririle pentru a lasa diverse grupulete din autocar la Paralia Katerini si Olympic Beach, dupa care toti ceilalti, circa 20, am ajuns la Platamonas, la Niko's Paradise.
  Desi obositi dupa drumul de noapte cu autocarul, cei mai multi dintre turisti s-au înviorat odata cu intrarea în Salonic. Salonicul (sau Thessaloniki) este al doilea oras ca marime al Greciei, având o populatie de peste 800.000 de locuitori. Scurtul tur cu autocarul mi-a lasat imaginea unui oras frumos, cu un farmec aparte, un oras pe care mi-ar fi placut sa-l putem cunoaste mai în detaliu. Poate cu alta ocazie...
  Programul a inclus o oprire la Biserica Sf. Dimitios (Agios Dimitrios), lacasul de cult cel mai important dedicat patronului spiritual al Salonicului. Biserica dateaza de pe vremea când Thessaloniki era al doilea oras ca marime din Imperiul Bizantin, si face parte din grupul de monumente paleocrestine si bizantine din Salonic incluse în patrimoniul mondial UNESCO (alaturi de obiective precum Arcul si Mormântul lui Galerius, Hagis Sophia, Biserica Sf.Apostoli, Manastirea Latomos, etc).
  Cele mai vechi vestigii descoperite ale Basilicii Sf.Dimitrios provin de la începutul sec. al-IV-lea DC, când biserica a fost ridicata pe locul unei foste bai romane. A cunoscut mai multe extinderi si restaurari de-a lungul secolelor si a fost martora diverselor evenimente si calamitati. Timp de peste 400 de ani, în timpul ocupatiei turcesti, a fost transformata în moschee (1493-1912). Cel mai mult a fost afectata de marele incendiu din 1917 (care a distrus o mare parte din oras), când acoperisul a ars, iar o mare parte din pereti s-a prabusit si s-au pierdut unele opere de arta interioare deosebite. Dupa o lunga restaurare, basilica a fost resfintita în 1949.

Biserica Sf.Dimitrios
Basilica are coloane interioare din trei sortimente de marmura, alba, neagra si verde
Unul dintre cele sase mozaicuri celebre
Zona altarului
 
  Sapaturile au evidentiat ruinele unei vechi bai romane, unde se spune ca Sf.Dimitrios a fost tinut prizonier si apoi executat. In curtea bisericii sunt expuse vestigii ale acelor vremuri si se pot vedea si fragmente ale  zidurilor din antichitate.
  Basilica impresioneaza prin dimensiuni, având o nava lunga, dar si latimea este importanta. Interiorul este deosebit, atât la nivelul decoratiunilor, cât si la cel al cromaticii. Pe scurt, vizita la Biserica Sf.Dimitrios chiar merita...

Nava vazuta din curtea interioara
Moastele Sf.Dimitrios

  Dupa vizita la basilica am mai avut o jumatate de ora pentru plimbare prin zona din jur, vazând cum orasul se trezeste încet-încet pentru activitatea cotidiana diurna, cum magazinele îsi ridicau obloanele si aroma de cafea începea sa se simta la terase. Totusi, oboseala drumului si nerabdarea de a ajunge la destinatie ne împingeau sa ne continuam drumul. Turul a continuat cu autocarul, ghida prezentându-ne destul de bine principalele obiective, dar am ramas cu un regret major ca nu ne-am oprit nici la Turnul Alb, nici la Arcul lui Galerius.

Oboseala dupa drum ....
Multe tentatii specifice locului începeau sa ne îmbie....

  Inviorati dupa scurtul popas din Salonic ne-am continuat drumul pe autostrada care se îndrepta spre sud, spre Atena. Am putut vedea în trecere si cum arata Paralia Katerini, statiunea atât de populara printre români, deoarece aici au coborât multi dintre turistii din autocar. Nu pot spune ca m-a impresionat în mod deosebit si mi-a crescut optimismul ca facusem o alegere buna cu Platamonas - Nei Pori. Practic am parcurs cu autocarul tot litoralul provinciei elene Pieria (cu prefectura la Katerini - un oras micut, dar dragut, în apropierea caruia se afla statiunea Paralia Katerini), asa numita zona a Rivierei Olimpului. Salba de statiuni litorale de pe Riviera Olimpului din Pieria începe la nord cu Methoni, Makrigialos, are în partea mediana localitatile Paralia Katerini si Olympic Beach, iar spre sud regasim frumoasele statiuni Leptokaria, Platamonas si Nei Pori. Profilul muntelui Olimp domina toata zona rivierei.


Muntele Olimp
  Si asa, în jurul prânzului, am ajuns în Platamonas, la Niko's Paradise. Desi nu-l cunosteam, l-am recunoscut imediat pe patron, care îsi întimpina oaspetii cu bratele deschise si cu urari calde de bun venit. Sejurul nostru în Grecia începea sub cele mai bune auspicii !
  Despre Niko's Paradise, despre Platamonas, plaja, apa si împrejurimi - în postarea urmatoare.