Viena 2010 ( XXXIII ) - Hunderwasserhaus si ... "Auf Wiedersehen!" Viena

    Destule lucruri ramasesera neatinse din lista de atractii vieneze pe care o sintetizasem în pregatirea acestui sejur. Insa din aceasta lista, pentru ultimele ore de care mai dispuneam, a trebuit sa aleg doar unul, iar aceasta alegere a fost Hundertwasserhaus.

   Vremea a fost capricioasa în aceasta zi (parca putin în ton cu regretele care ne încercau pentru ca a doua zi urma sa parasim Viena), cu nori si soare la Belvedere, iar mai apoi chiar cu reprize de ploaie. Intentionam sa fac (din nou) o surpriza culinara familiei si de aceea ne-am îndreptat spre partea situata la nord de Stephansplatz. Cautam un anume restaurant specific, dar în zona am constatat cu stupoare ca uitasem notitele cu adresa localului. Stiam în mare zona unde se afla, aveam harta la îndemâna, dar prin labirintul de stradute din zona centrala nu l-am localizat, la prima încercare. Nu se punea problema sa ne întoarcem la locul de cazare pentru a recupera notitele, asa cum am mai spus ne-am lovit si de ploaie, iar familia începuse sa spuna sa renuntam si sa intram în orice alt restaurant.

   Totusi, mi-am încercat sansa si am zis sa încercam înca o data sa gasim adresa cautata. De aceea am propus sa mergem sa vedem Ankeruhr, aflat foarte aproape.

Ankeruhr

    Ankeruhr este un ceas sau mai bine zis un orologiu cu un mecanism special, amplasat pe un fel de punte între doua parti ale cladirii companiei de asigurari Anker. A fost construit dupa planurile pictorului Franz von Matsch între 1911 si 1917, fiind un exemplu tipic de stil Art Nouveau. Locatia sa este în una dintre cele mai vechi piete vieneze, Hoher Markt.
    Design-ul sau este special, la fel ca si ornamentele din mozaic. Exista 12 figuri (sau perechi de figuri) si la fiecare ora una defileaza prin fata cadranului. Trecatorii pot recunoaste personaje precum Maria Theresia, Joseph Haydn sau printul Eugeniu de Savoia. La prânz, pe o muzica din diverse timpuri, are loc parada tuturor acestor 12 personaje, un spectacol agreabil pentru turisti. Din pacate, noi am ajuns doar în jurul orei 13.00, deci n-am fost martori la parada.
    Insa în Hoher Markt, aproape de Ankeruhr stiam ca pot gasi un punct de informare care îmi permite sa accesez gratuit internetul pentru o cautare pe google si astfel am reusit sa aflu adresa exacta a restaurantului si sa ajungem apoi acolo în foarte scurt timp.
   Localul se numeste Heindl's Palatschinken si mi-a atras atentia prin specificul sau aparte. "Palatschinken" înseamna clatita, asa ca este lesne de înteles la ce ma refer si care era rostul întrebarii din finalul postarii anterioare. Daca doriti sa explorati o lume a fanteziei culinare unde vedeta este clatita, atunci Heindl's Palatschinken este locul potrivit. 
    Ca fel principal am ales o combinatie de trei sortimente diferite de clatite. Comanda se serveste în niste tigaite speciale, functie de numarul de clatite comandat (1 clatita = 8 euro, 2 clatite = 10,50 euro, 3 clatite = 12 euro - pretul include si garnitura, sosul sau salata). Exista combinatii predefinite de trei clatite (mix vienez, italian, grecesc, vegetarian sau cu brânzaturi diferite) sau clientul îsi poate crea propria combinatie de trei dintr-o varietate de 22 de optiuni diferite (ceea ce am facut si noi). Greu de luat decizii dintr-o selectie atât de larga, când ai de ales între clatite umplute cu sunca, cu carne tocata, cu spanac, cu alte vegetale, cu peste, cu brânzeturi nobile, ori prajite în ulei. Fiecare a avut gusturile sale, dar cum la final am fost cu totii multumiti, cred ca toate sortimentele oferite în meniu pot fi atractive. Recomand varietatea de clatita cu brânza Brie si nuci, servita cu dulceata de coacaze rosii, dar repet, tot ceea ce am încercat mi-a placut.

Grea alegerea din meniu ...

... cu dulceata de coacaze rosii

Se pot combina 3 sortimente din 22

   Cum tigaita cu clatite ni s-a parut tuturor satioasa, pentru desert am creat o singura combinatie pentru toti trei. Retin doar doua sortimente, o clatita cu trufe de ciocolata servita cu piure de cirese si o alta cu martipan si sos de ciocolata. A treia era servita cu sos de vanilie, dar nu îmi mai amintesc continutul sau. Sortimentatia este la fel de bogata si la desert, fiind oferite peste 15 variante (la desert - platoul cu 3 clatite = 8 euro, cu 2 clatite = 6,50 euro si cu una singura = 4,00 euro). Pe noi, masa la Heindl's Palatschinken ne-a costat cam 52 de euro, însa experienta avuta este una cu adevarat agreabila pentru orice gurmand.

Platoul cu desertul

   Lasând în urma clatitele lui Heindl, sa revin asupra obiectului acestei postari. Eram în ultima dupa amiaza avuta la dispozitie la Viena si de aceea am insistat sa mergem sa vedem ... un bloc. Sau mai bine zis o cladire rezidentiala, dar nu una obisnuita, ci una cu totul speciala, care atrage ca un magnet o multime de turisti, de peste un sfert de secol de când a fost ridicata.
   Hundertwasserhaus este o cladire rezidentiala a Vienei, din districtul Landstrasse, la intersectia Kegelgasse cu Lowengasse, ridicata dupa un concept al lui Hundertwasser. Cifrele seci ar spune ca vorbim despre 52 de apartamente, 4 birouri, 16 terase private si 3 publice si (atentie...) despre un total de peste 250 de arbori si arbusti. Dar aceste cifre nu pot reliefa de fapt nimic din ceea ce reprezinta Hundertwasserhaus si spun asta pentru aceasta cladire colorata si insolita a fost imediat adoptata sufleteste de catre vienezi si fara exagerare se afirma ca a devenit (în atât de putini ani...) parte a mostenirii culturale austriece.
    Friedensreich Hundertwasser a fost (a murit în 2000) un artist austriac, care a început ca pictor, dar începând din anii 50' a fost tot mai mult atras de arhitectura. Un om cu o gândire vizionara de exceptie, Hundertwasser s-a facut cunoscut si remarcat în anii 70' prin noi concepte si forme arhitecturale, totul având la baza principiul unei arhitecturi aflate în armonie cu omul si natura.
     Sansa lui Hundertwasser s-a numit Leopold Gratz, primariul în functie al Vienei de la sfârsitul deceniului opt din secolul trecut, care în 1977 sugereaza consiliului municipal sa i se dea sansa arhitectului sa-si puna în practica ideile si conceptele revolutionare. Insa cum Hundertwasser nu era chiar un arhitect "cu acte", i se pune la dispozitie un profesionist, Joseph Krawina,pentru a realiza tehnic proiectul. Când Krawina îi prezinta lui Hundertwasser în 1979 desenele preliminare, acesta este socat si considera ca edificiul gândit de Krawina contravine complet principiilor pe care dorea de fapt sa le materializeze si cere eliminarea acestuia din proiect. Acest fapt se întâmpla si îi este pus la dispozitie un al doilea arhitect profesionist, Peter Pelikan, si se creeaza astfel un cuplu care a lucrat destui ani împreuna si a dezvoltat mai multe proiecte remarcabile. Asa cum se întâmpla însa de multe ori în viata, e greu de spus de partea cui este dreptatea, succesul cladirii a facut sa se ajunga în cele din urma si în justitie, iar în 2001 (dupa moartea lui Hundertwasser) Curtea Suprema de Justitie a Austriei decide definitiv ca, desi Hunderwasser este singurul creator spiritual al cladirii, Krawina trebuie recunoscut ca si coautor cu drepturi egale (în consecinta devine detinatorul a jumatate din drepturile de autor generate de cladire).
    Cladirea a fost ridicata între 1983 - 1985, sub administratia unui alt primar, Helmut Zilk. "Aceasta casa este sufletul meu!" spunea Hunderwasser în 1986. Este greu de descris Hundertwasserhaus... O constructie din caramida, în care etajele au planuri diferite (nu prea exista repetitivitate pe verticala), în care apartamentele sunt pe unul sau doua nivele. Exista balconase ori pergole interesante, terase pe care s-au folosit peste 900 de tone de sol pentru crearea de spatii verzi. Ceea ce s-a luat de la natura prin ridicarea constructiei (suprafata de sol ocupata) a fost redat si restaurat prin terase ori acoperis. Arbusti ori arbori chiar cresc direct de la ferestrele locatarilor. Mozaicurile simple evita repetitivitatea si doresc sa sustina ideile artistului. Hundertwasser a dorit sa dovedeasca posibilitatea ridicarii unei constructii în timp rezonabil, din buget public, fara permise sau derogari speciale de la reglementarile legale, cu o arhitectura mai umana, în armonie cu natura.

Hundertwasserhaus

Nu e vorba de vegetatie din strada... este chiar din cladire...

Terase, asimetrii, vegetatie, culori...

   Citisem multe despre Hundertwasserhaus, dar realitatea a depasit asteptarile mele. Poate culorile sunt putin estompate, uzate, dar din start s-au dorit nuante pastelate. Imaginile surprind cu greu conceptul în ansamblu. Dar la fata locului reuseam sa descoperim cu încântare detalii remarcabile, precum combinatiile de tencuieli exterioare, asimetriile în plan vertical, dar si orizontal, decorurile discrete, dar simbolice, etc. M-am întrebat cum poate fi sa locuiesti într-o astfel de cladire. Stiu doar ca prevederile contractului de închiriere sunt numeroase si stufoase (cladirea apartine municipalitatii). Exista obligatii severe ale locatarilor privind grija fata de elementele "verzi" sau drepturile legate de ferestre. In plus, o multime de turisti se perinda prin zonele publice ale cladirii sau observa si fotografiaza din strada. Nu stiu...poate ca e ciudat...
  

Hundertwasserhaus

   Parerea mea este ca Hundertwasserhaus merita un drum special într-o zona prea putin populata de obiective turistice majore (poate asta a fost si ideea amplasamentului ?) pentru a o vedea.
    Vremea continua sa fie schimbatoare, ba soare, ba nori sau chiar ploaie, dar noi am continuat sa ratacim pe strazile Vienei pâna seara târziu, trecând prin locuri care ne devenisera dragi.

Seara, la Primarie, pentru specialitati grecesti

"Auf Wiedersehen !" Viena ....

    Incheiasem practic sejurul nostru la Viena. Una peste alta a fost, pentru noi, o experienta minunata. Am reusit sa vedem multe, am experimentat multe, dar în mod evident, destule lucruri ne-au ramas de prins în agenda si pentru o vizita viitoare. Pentru moment nu puteam decât sa revedem acasa în liniste fotografiile facute, sa vizionam filmuletele si sa începem conceptia viitoarei vacante. Tot ce voi spune acum este ca în 2011 am revenit în Austria, însa cu un alt concept, cu o alta idee de vacanta, pentru o perioada mult mai lunga si ... a fost fain! Dar, despre vacanta din vara lui 2011 voi începe sa povestesc dupa ce ma voi referi si la experienta avuta de Paste în 2011.
   Am zis "Auf Wiedersehen Viena!" si ne-am tinut oarecum de cuvânt, în mai putin de un an am revenit - nu la Viena - dar în Austria.

Viena 2010 ( XXXII ) - Palatul Belvedere

    Iata ca ajunsesem la ultima zi plina a sejurului nostru vienez (în ziua urmatoare aveam avionul de întoarcere la prânz, asa ca nu se punea problema sa mai putem vizita ceva). Ultima zi de vacanta înseamna, de obicei, si cautarea de suveniruri, de atentii pentru cei de acasa, asa ca programul nu putea fi prea încarcat. Rezervasem pentru aceasta ultima zi vizita la Palatul Belvedere dintr-un motiv foarte simplu. Cum am mai spus, apartamentul unde ne-am cazat se afla la nici 30 m de limita acestui domeniu (totusi, pâna la oricare dintre cele doua intrari vorbim de 2 sau 3 statii de tramvai), deci era o tinta apropiata si usor la îndemâna.
   Cel mai corect este a vorbi nu despre Palatul Belvedere, ci despre Domeniul Belvedere, pentru ca în realitate Belvedere este un complex bipolar format din doua palate (Oberes Belvedere si Unteres Belvedere), alaturi de care regasim câteva cladiri anexe (Orangeria si Grajdurile Palatului) si o minunata zona de gradini. Complexitatea domeniului conduce la existenta de optiuni în privinta biletelor de intrare. Se poate achizitiona un bilet doar pentru unul dintre palate, însa am ales si aici biletul combinat, care include 3 atractii pe un singur bilet (Oberes Belvedere, Unteres Belvedere si Muzeul Gustinus Ambrosi - de arta contemporana de la Augarten, la care însa nu am mai ajuns). Pretul unui astfel de bilet combinat este de 19,00 euro/adult (15,00 euro cu reducerea de Wien Karte - în 2010 am platit doar 11,30 euro), copiii sub 19 ani având intrare gratuita.

Planul domeniului Belvedere

Bilete de intrare la Belvedere

   Construit în stil baroc, complexul Belvedere a fost gândit ca resedinta de vara a Printului Eugeniu de Savoia. El a fost ridicat într-o perioada de avânt, o perioada în care întreaga Viena a cunoscut o dezvoltare remarcabila, o perioada care a urmat încheierii cu succes a razboaielor cu turcii (operatiunile principale si victoriile decisive fiind legate de numele ilustrului aristocrat mentionat mai sus, proprietarul si creatorul palatelor Belvedere).
    Printul Eugeniu de Savoia (1663-1736) a ramas în istorie drept unul dintre cei mai faimosi comandanti militari din Europa, atingând cele mai înalte functii si demnitati la Curtea Imperiala Austriaca. Nascut la Paris, printul a crescut la curtea lui Ludovic al-XIV-lea. Desi initial se îndrepta spre o apropiere de institutiile bisericesti (datorita unui fizic precar...), la 19 ani alege cariera militara, dar este refuzat sa serveasca în armata franceza. Reactionând rapid, Printul Eugeniu se muta la Viena si îsi transfera loialitatea catre Casa de Habsburg. Asa începe o fila glorioasa de istorie legata de un om care a servit aproape sase decenii sub trei împarati (Leopold I, Joseph I si Carol VI). Numele sau apare mai întâi legat de luptele din 1683 de la Asediul Vienei, apoi îl întânim în Razboiul Sfintei Ligi  si în Razboiul de 9 ani (alaturi de varul sau, Ducele de Savoia). Faima la nivel european si-a câstigat-o definitiv dupa victoria decisiva asupra turcilor în Batalia de la Zenta (1697). Printul Eugeniu a fost implicat si în Razboiul de Succesiune Spaniola, a fost comandant al fortelor imperiale în nordul Italiei (Batalia de la Torino - 1706), precum si în urmatorul razboi Turco-Austriac (Petrovaradin - 1716 si batalia de la Belgrad - 1717). In esenta se poate spune ca este vorba poate despre cel mai glorios si de succes comandant militar care a servit dinastia de Habsburg, iar loialitatea si performantele sale au fost corect si generos rasplatite de împaratii pe care i-a slujit.
    Fiind un demnitar si un comandant militar de succes, printului Eugeniu de Savoia nu i-au lipsit mijloacele materiale (dimpotriva, le-a avut din abundenta) cu care sa-si finanteze pasiunea pentru arta si pentru frumos. A lucrat cu mari arhitecti si mari artisti, iar principalele repere legate de numele sau includ Stadtpalais din Viena (resedinta sa de iarna), complexul Belvedere (resedinta de vara), Schlosshof (palat situat între Dunare si Morava, cumparat ulterior de Maria Theresia) sau Palatul Rackeve aflat pe o insulita la sud de Budapesta. A finantat scriitori însemnati, precum Jean-Baptiste Rousseau si Montesquieu, iar biblioteca sa privata din Stadtpalais era una renumita, numarând peste 15.000 de carti, peste 230 de manuscrise si foarte multe alte tiparituri.
    Povestea domeniului Belvedere începe în 1697 (la un an dupa ce demarase constructia Stadtpalais), când Eugeniu de Savoia a cumparat terenul respectiv, aflat pe drumul principal spre Budapesta. Daca pentru Stadtpalais, printul Eugeniu îl angajase pe Johann Bernhard Fischer von Erlach, pentru Belvedere l-a ales pe arhitectul Johann Lukas von Hildebrandt. Se spune ca printul a fost un adevarat vizionar când a facut aceasta achizitie, la acea vreme zona respectiva fiind complet nedezvoltata (se preta excelent pentru un proiect cu gradini extinse si cu destinatie de resedinta de vara).
   Lucrarile au început cu ridicarea palatului Unteres Belvedere (cel din vale, care este mai mic si pare mai modest) si au durat din 1712 pâna în 1716. Apoi, între 1717 si 1723 a fost ridicat celalalt palat, Oberes Belvedere (cel din deal, mult mai mare si mai impozant), pe un amplasament unde Eugeniu de Savoia intentiona initial sa construiasca, asa cum chiar el spunea, "o Gloriette cu o splendida priveliste asupra orasului". Intr-adevar, chiar si astazi, perspectiva asupra Vienei din zona Oberes Belvedere este formidabila, asa ca ne putem lesne imagina cum era ea în sec. XVIII, când capitala era mult mai putin extinsa, când mult mai putine obstacole obturau vederea spre Stephansplatz si Innerstadt. De aceea numele domeniului a fost absolut meritat si sugestiv, Belvedere. Se spune ca nu de putine ori, chiar împaratii austrieci, al caror domeniu de la Schonbrunn eclipsa evident proprietatea printului Eugeniu, îl invidiau pe acesta pentru perspectiva avuta asupra Vienei si amplasamentul de la Belvedere.
   Noi am început vizita de la Oberes Belvedere, trecând apoi prin zona de gradini si încheind la Unteres Belvedere (pentru a iesi mai aproape de zona centrala, pe care o vizam apoi). Consider ca aceasta ar fi si succesiunea recomandabila, pentru ca într-adevar centrul principal al atractiilor de la domeniul Belvedere graviteaza în jurul Oberes Belevedere.
  

Intrarea pe domeniul Belvedere (la Oberes Belvedere)

Oberes Belvedere

Ingrijirea gradinilor si peluzelor

   Din pacate, la Belvedere nu se poate filma ori fotografia. Si e mare pacat, pentru ca unele interioare si piesele de colectie de acolo sunt cu adevarat de exceptie. Asa ca imaginile de interior de mai jos sunt unele realizate pe furis, în graba (si din pacate nu în cele mai interesante locatii - unde supravegherea era maxima) sau preluate de pe net (mai ales în cazul picturilor, dar n-am putut rezista tentatiei de a include aici imagini ale picturilor lui Klimt).
    Tot ce pot sa spun, în lipsa unor suficiente imagini adecvate, este ca interioarele sunt de exceptie, adesea cu nimic mai prejos comparativ cu cele de la Curtea Imperiala. Din punctul meu de vedere, Belvedere este un palat la nivel imperial, daca trecem peste diferenta de scara, de marime. La nivel de detalii palatul princiar se ridica la înaltimea celor imperiale. Exista la Oberes Belvedere o superba Sala de Marmura. Alte puncte de reper speciale sunt Sala Terrena, Octogonul, Capela sau Sala Carlone. Oberes Belvedere este o resedinta fastuoasa, construita astfel pentru ca în principal avea rol de reprezentare, de primire a unor oaspeti importanti de catre Printul Eugeniu de Savoia. Dupa moartea sa, începând cu ultimul sfert al sec.XVIII, cladirea a servit drept galerie imperiala de picturi, vizionarea fiind accesibila publicului începând din 1776 (nu e remarcabil o galerie publica la 1776 ?).

Câteva imagini surprinse în graba la Oberes Belvedere

In Marmor Saal

Sala de Marmura

Tavanul Salii de Marmura (aceasta si urmatoarea imagine nu îmi apartin)

   In mod evident, nu putea exista utilizare mai buna a spatiilor interioare de la Belvedere decât cea de galerie de arta. Oberes Belvedere gazduieste o impresionanta colectie de lucrari ale artistilor austrieci, din Evul Mediu pâna în prezent, segmentata pe perioade si curente (arta medievala, arta baroc, romantism, Biedermeier, impresionism, Secesiune, expresionism, arta contemporana, etc). Dincolo de palate, dincolo de fastul si frumusetea interioarelor, dincolo de gradinile superbe - la Belvedere am descoperit ceva care m-a fermecat, am descoperit pictura lui Klimt.
    Nu stiam mare lucru despre arta austriaca si despre artistii austrieci înainte de a ma documenta pentru aceasta vacanta la Viena. Ba chiar pot spune ca si dupa documentare retinusem numele lui Gustav Klimt doar asa, ca un reper demn de sesizat, demn de a nu fi omis la vizitele noastre prin muzee. Cunosteam imaginea celei mai cunoscute picturi pe care a creat-o - "Sarutul" - pentru ca este practic un simbol vienez, foarte prezent pe suveniruri, în afise, materiale promotionale, etc. Insa nu credeam ca impactul vizual la fata locului, în momentul în care am vazut cu ochii mei capodopera pictorului austriac, sa fie atât de puternic. De fapt cred ca efectul a fost enorm potentat de faptul ca la Oberes Belvedere exista nu doar o lucrare a lui Klimt, ci o întreaga colectie, fapt ce îti permite sa te familiarizezi si, poate sa începi sa întelegi un stil. Am facut brusc o pasiune pentru stilul lui Klimt, am privit cu alti ochi "Sarutul" si am cautat sa descopar similaritati sau evolutii si în celelalte picturi. Si ca sa întaresc cele spuse, voi mentiona ca efectul a fost atât de puternic nu doar asupra mea. Am avut surpriza sa vad ca fiica mea se opreste si admira îndelung unele lucrari ale pictorului, iar ulterior, exclama de la distanta spunând "Asta e tot Klimt...si parca e mai frumos decât tabloul din camera cealalta...". Imi puteam dori ceva mai mult? Vizita la Belvedere avea efecte placute si surprinzatoare....
   Putine tablouri protejate precum "Sarutul" lui Klimt am vazut prin muzeele europene prin care am trecut. Pictura era închisa într-o vitrina de sticla, cu mai multi supraveghetori în sala respectiva si era punctul de atractie al întregii colectii, ba poate chiar punctul de interes al întregului domeniu princiar.

"Sarutul"  (1908) - Klimt

"Judith" (1901) - Klimt

"Fritza Riedler" (1906) - Klimt

"Wasserschlangen" (1907) - Klimt

"Adele" - Klimt - Pictura aflata la New York

   Klimt, sau mai bine zis pasiunea câstigata pentru Klimt a fost bonusul zilei. Chiar si pentru cei care nu agreaza în mod special vizitarea de palate sau castele, chiar si pentru cei care nu vor aprecia arta interioarelor sau vor considera gradinile de la Belvedere prea mici pentru a fi semnificative, chiar si acestora pot sa le recomand sa patrunda totusi în Oberes Belvedere, macar pentru a-l descoperi pe Klimt. Dupa ce am vazut "Sarutul" si celelalte picturi expuse, am regretat ca nu am intrat cu o zi înainte în cladirea Secesiunii pentru a vedea Friza lui Beethoven, opera a aceluiasi artist.
   Ca sa mai adaug câteva detalii despre valoarea colectiei de la Belvedere, voi spune doar ca sunt expuse aici câteva lucrari reprezentative pentru curentul expresionist austriac, cale mai importante picturi de Egon Schiele ori Oskar Kokoschka (poate ca din punct de vedere estetic nu impresioneaza la fel de placut precum tablourile lui Klimt).
   Gradinile domeniului Belvedere au fost proiectate de catre arhitectul Dominique Girard. Pe un sablon de baroc francez, gradinile pornesc de la Unteres Belvedere si avanseaza oarecum într-un crescendo catre majestuoasa constructie din partea opusa, situata si la o înaltime superioara, Oberes Belvedere. Conceptul urmareste regulile barocului, cu o axa centrala de simetrie, cu aranjamente de statui, partere de gradina, arbori, fântâni si cascade. Daca ar fi sa deslusim didacticist caracteristicile barocului în aranjamentele gradinilor, Belvedere ar putea fi locul potrivit, prin prisma domeniului, care nu este atât de extins ca la Schonbrunn, dar este suficient de mare pentru a da spatiu suficient creativitatii proiectantului.

Gradinile de la Belvedere

Lânga sfinx ...

Oberes Belvedere - fatada dinspre gradini

Cât de frumos se observa principiile simetriei

In gradini, în drum spre Unteres Belvedere (cladirea din fundal)

  Terenul în panta pe care s-a ridicat domeniul a corespuns în mod ideal celor trei principii teoretice baroce ale arhitecturii de gradina: o vedere panoramica (panta, dealul prezent si aici la Belvedere, dar si la Schonbrunn - Dealul Gloriettei), o scena de fundal agreabila si o perspectiva naturala. Se spune ca gradinile au fost gândite pentru subtila glorificare a Printului Eugeniu, terenul fiind modelat si amenajat pentru a ilustra drumul de la nivelul pamântenilor obisnuiti (Unteres Belvedere - în vale) spre Olimp-ul princiar, Oberes Belvedere (palatul din partea superioara a dealului). Printul Eugeniu pare a fi un al doilea Apollo sau Hercule în sugestiile mitologice regasite în gradini.
    Cele doua fântâni cascada sunt menite sa amplifice efectul dat de diferenta de nivel dintre Oberes si Unteres Belvedere. Impresionanta este cascada principala, cu frumoasa cadere de apa în trepte si bazinul strajuit de tritoni si nereide. Caderea de apa a celei de a doua cascade este mult mai modesta, fapt compensat poate de bazinul mare si sculpturile care îl înconjoara.
    Undeva în lateral exista si o mica portiune discreta - Gradinile private ale printului (precum Privy Garten la Schonbrunn). Sare în ochi cu usurinta numarul mare de sculpturi împrastiate pe aria gradinilor (caracteristica barocului), reprezentari alegorice ale lunilor calendaristice, muze, scene de viata pastorala, creaturi mitice, vaze, dar si cele doua sculpturi de sfinx care încadreaza Oberes Belevedere.

Principala fântâna-cascada

Oberes Belvedere

   Unteres Belvedere, cronologic primul construit, este mai mic, mai modest, nu foarte impresionant la exterior. Daca Oberes Belvedere avea drept principala destinatie ocazii de reprezentare, întâlniri oficiale ale Printului Eugeniu de Savoia, Unteres Belvedere avea rol rezidential, gazduind si apartamentele private ale printului. Poate usor dezamagitor la exterior, Unteres Belvedere compenseaza la interior printr-un decor luxos, de bun gust, cu sali demn de mentionat: o alta Sala de Marmura, Cabinetul de Aur, Sala Grotesca sau Galeria de Marmura. Si aici spatiile sunt folosite pentru expozitii, care cuprind piese din colectia princiara, dar si alte expozitii tematice temporare.

Unteres Belvedere

Prin zona gradinii private

A doua cadere de apa - parca mai putin spectaculoasa

O ultima privire spre Oberes Belvedere

   Palatul Belvedere este un exemplu de putere manifestata nu de un monarh, ci de un membru (cei drept din zona de vârf) al aristrocratiei. Este un obiectiv usor de atins (în plin oras, doua intrari/iesiri opozabile) si demn de vizitat atât pentru partea de arhitectura, pentru interioarele speciale, pentru zona de gradini si cu siguranta nu în ultimul rând, pentru colectiile artistice expuse. Daca doriti sa vedeti "Sarutul" lui Klimt (printre multe alte lucrari interesante ...), atunci Belvedere este locul de inclus în desfasuratorul de vacanta.
   Noi încheiam astfel prima parte a ultimei zile a sejurului nostru vienez cu multumirea intensa de a descoperi acest domeniu minunat. Ne îndreptam spre zona centrala pentru ultimele tinte pe care le mai aveam.
   Dar, înainte de a trece la postarea urmatoare, lansez o întrebare: "Va plac clatitele ?"