Augustinerkirche nu se înscrie între primele biserici vieneze la nivel de arhitectura, decoratiuni sau dimensiuni. Poate ca pentru multi turisti - care trebuie sa-si împarta timpul limitat - nu prezinta un interes deosebit, însa aceasta biserica are câteva argumente aparte, care m-au determinat sa o includ neaparat în traseul nostru. Trebuie spus ca, în principal datorita pozitiei sale fata de Hofburg, Augustinerkirche a fost, poate, biserica preferata, cea mai apropiata de nobilii de la curte. Acest lacas a fost folosit în mod uzual pentru rugaciune si pentru a participa la serviciul religios de catre familia imperiala, si nu marea catedrala Sf.Stefan ori vreo alta biserica. Se spune ca este de notorietate faptul ca Maria Theresia si fiicele sale adorau acest loc pentru simplitatea sa.
Apoi,
Augustinerkirche este cunoscuta ca biserica unde s-au oficiat religios cele mai importante mariaje ale familiei imperiale. Este, prin traditie, o biserica a nuntilor în dinastia de Habsburg (asa cum spre exemplu
Kapuzinerkirche este o biserica a serviciilor funerare, a înmormântarilor). Printre cele mai importante momente festive de acest gen desfasurate aici, trebuie mentionate casatoria Mariei Theresia (celebra împarateasa, la acea vreme doar arhiducesa) cu ducele Francis de Lorraine din 1736, nunta lui Napoleon I cu arhiducesa Marie Louise din 1810 (împaratul francez a fost atât de ocupat încât nici nu a participat la oficierea nuntii, fiind reprezentat de arhiducele Karl) si desigur, ceremonia care a consfintit unirea perechii formate din Franz Joseph si Elisabeta de Bavaria desfasurata în 1854.
Totodata, de
Augustinerkirche se leaga o alta traditie habsburgica, de data aceasta mult mai bizara. Familia imperiala a mentinut timp de secole un ritual de înmormântare specific si neconventional. Pentru majoritatea monarhilor (si a membrilor cei mai importanti ai familiei imperiale) exista trei locuri unde se gasesc ramasitele lor pamântesti. Cripta imperiala oficiala se afla la Kapuzinerkirche si este locul unde au fost înmormântate corpurile decedatilor. La
Augustinerkirche, în urne speciale se gasesc inimile acestora, iar la catedrala Sf.Stefan, în catacombe, se afla depuse urne cu organele interne si viscerele imperiale. Se pare ca aceasta traditie de familie a început la 1654, când regele Ferdinand al-IV-lea a înscris în testament dorinta ca dupa moartea sa, inima sa-i fie îngropata la picioarele Sfintei Fecioare. In prezent, în capela Loreto din Augustinerkirche se afla 54 de urne funerare în care au fost depuse inimi ale membrilor familiei de Habsburg, ultima ceremonie de acest fel desfasurându-se la 1878 pentru inima arhiducelui Franz Karl.
In fine, un alt motiv important care m-a atras spre
Augustinerkirche este o capodopera sculpturala de Antonio Canova care se gaseste în acest lacas, si anume monumentul funerar dedicat Mariei Christina, una dintre fiicele Mariei Theresia (se spune ca a fost fiica preferata...).
Cred ca având în vedere cele mentionate mai sus, biserica Augustinerkirche ofera turistilor argumente solide pentru a fi vizitata...
 |
| Augustinerkirche - lunga de 80 m, însa îngusta si fara multe nise laterale |
 |
| Simplitate si eleganta gotica |
 |
| Trei nave succesive - in imagine ultima, cea cu Marele Altar |
Biserica a fost construita de calugarii augustini, dupa planurile arhitectului Dietrich Ladtner von Pirn, între 1330-1339. Structura initiala a fost simpla, alungita, fara nise adiacente si realizata în stil gotic. In timp au existat unele transformari si extinderi, cum ar fi turnul - ridicat la 1652 sau Capela Loreto în 1724. Mai multe renovari si redecorari succesive au imprimat la un moment dat bisericii un caracter puternic baroc, însa la cererea împaratului Joseph al-II-lea, în 1785 s-a realizat o restaurare de amploare si elementele de baroc au fost în cea mai mare parte eliminate, revenindu-se la stilul gotic initial. Marele Altar din piatra în stil neo-gotic dateaza de la 1870.
Cu siguranta,
Augustinerkirche nu este cea mai spectaculoasa biserica vieneza, însa la fel de sigur este ca ea impresioneaza placut vizitatorul înca de la intrare. Perspectiva oferita de lungimea celor trei nave succesive (îmi si imaginam cum paseau delicat pe aceste lespezi miresele de vita imperiala, cu rochii fastuoase si trene lungi - în drumul spre altar), armonia liniilor verticale si a arcelor de bolta, albul sobru lipsit de ornamente alambicate, minunatele candelabre de cristal, toate creeaza o imagine speciala. Senzatia mea a fost ca, spre deosebire de alte locuri similare, în
Augustinerkirche nu te simti strivit de grandoarea edificiului, dimpotriva - parca resimti o atmosfera deosebita, mai calda, mai intima. Totul pare a fi la o scara mai apropiata de om decât de Divinitate si sugereaza oarecum modestie si smerenie. Poate de aceea a placut si familiei imperiale...
Pâna si orga principala (exista si una mai mica pe lateral) nu este mare, având dimensiuni adaptate spatiului interior. In fiecare duminica, la ora 11.00, în acest loc se tine slujba de liturghie, mesa, cu orchestra si un cor întreg. Din ce am citit, se pare ca este o experienta cu adevarat speciala. Augustinerkirche este renumita pentru aceste veritabile concerte de muzica sacra de cea mai buna calitate.
 |
| Vedere spre intrare si orga principala |
 |
| Amvonul cu însemnele augustine |
 |
| Orga secundara |
 |
| Marele Altar din ultima nava |
Capela Loreto, unde se afla 54 de urne cu inimile unor membri ai familiei imperiale poate fi vizitata doar în anumite zile (pot garanta pentru vizita duminica dupa slujba).
Fara îndoiala ca bijuteria ascunsa în aceasta biserica este monumentul funerar dedicat Mariei Christina. Aceasta creatie a lui Antonio Canova, realizata între 1798 - 1805 este recunoscuta drept o capodopera a artei funerare clasice. Maria Christina a fost a patra fiica (al cincilea nascut, dar doar a doua socotind pe cei care au supravietuit peste varsta de un an) a Mariei Theresia (care a nascut în total 16 copii, dintre care 13 au ajuns la maturitate). A trait între 1742-1798. Istoria o desemneaza pe Maria Christina drept fiica cea mai iubita a Mariei Theresia, pentru ca în fapt a fost singura careia i s-a permis o casatorie din dragoste, toti ceilalti copii ai împaratesei având mariaje aranjate conform intereselor politice. Impreuna cu sotul sau, printul Albert de Saxonia au avut o casatorie fericita si au guvernat Tarile de Jos pentru 12 ani, între 1781-1793. Au revenit la Viena practic împinsi de curentul generat de Revolutia Franceza, aducând însa cu ei o impresionanta colectie de arta, acumulata în Tarile de Jos. Aceasta colectie constituie astazi o parte din ceea ce are la baza un minunat muzeu din capitala austriaca -
Albertina.
Antonio Canova a fost un sculptor italian originar din regiunea Venetia (de aici contactele strânse cu Curtea Imperiala vieneza), cel mai important reprezentant al neoclasicismului în sculptura europeana. La vremea sa, Canova era recunoscut drept cel mai mare sculptor în viata. Operele sale sunt expuse la loc de cinste în marile muzee ale lumii, cele mai valoroase colectii aflându-se la Louvre si Ermitaj.
Monumentul înfatiseaza o procesiune funerara intrând într-un gen de templu piramidal ori mergând spre o trecere catre celalalt tarâm. Exceptionala ideea contrastului dintre lumina zilei - albul marmurei si întunericul vizibil în cadrul portii spre lumea mortilor, dar si simbolistica personajelor si realizarea sculpturala artistica. Virtutea, batrânul ajutat din cortegiul funerar, îngerul, ghirlandele de flori, urna funerara, leul ca simbol al puterii - toate aceste detalii merita admirate si identificate. In partea superioara a piramidei se observa medalionul cu chipul Mariei Christina. Se spune ca monumentul l-ar fi costat o adevarata avere pe printul Albert de Saxonia, dar rezultatul este cu adevarat magnific. Desi monumentul a fost plasat la
Augustinerkirche, mormântul Mariei Christina nu se gaseste aici, ci în cripta familiei imperiale de la Kapuzinerkirche.
 |
| Monumentul funerar al Mariei Christina - capodopera a lui Antonio Canova |
 |
| Parte din urnele cu inimile unor membri ai familiei de Habsburg |
 |
| Medalion cu chipul Mariei Christina |
La finalul vizitei, pot spune categoric ca mi-a placut
Augustinerkirche, chiar m-a impresionat placut. Voi repeta faptul ca am descoperit aici o atmosfera diferita de cea a altor biserici vizitate, iar povestea urnelor cu inimile Habsburgilor sau cea a monumentului Mariei Christina nu fac decât sa potenteze atractivitatea acestui lacas religios.
Traseul nostru se apropia de revenirea în Stephansplatz, unde intentionam sa vizitam marea catedrala, "copilul" atât de drag vienezilor - Stephansdom. Deja, dupa acest veritabil tur de forta facut într-o jumatate de zi, resimteam oarecum si oboseala. De comun acord am decis cu totii sa mai amânam o oprire la un restaurant, pentru a ne încadra în anumite repere ale orarului de vizitare al catedralei. Totusi, în trecere pe lânga un local oarecum neconventional, mentionat de mai multe ghiduri turistice, ne-am oprit pentru o scurta pauza de reîmprospatare a fortelor. Este vorba despre un local cu o traditie de peste 100 de ani, deschis de niste emigranti polonezi în 1902 la Viena, Trzesniewski.
Trzesniewski este renumit pentru sandwich-urile sale deosebit de gustoase. Oferta cuprinde peste 20 de variante de sandwich-uri (retete originale, bine pazite se spune), evident în zilele noastre insistându-se masiv pe ingrediente bio, etc. Servirea este foarte rapida, pretul era unic - 1 eur/buc (vad ca în 2011 s-a ajuns la 1,10 eur/buc) asa ca am gustat rapid câteva dintre variantele care ne-au facut cu ochiul si ne-am continuat drumul spre Graben si apoi spre Stephansplatz.
 |
| Trzesniewski - local cu o traditie de peste 100 de ani |
 |
| Câteva mostre de sandwich-uri Trzesniewski |
Pe aceeasi straduta, vis-a-vis de Trzesniewski se afla o celebra cafenea vieneza,
Hawelka, loc de întâlnire a elitei literare austriece, mai ales în perioada interbelica. Regasim de asemenea cafeneaua Hawelka în recomandarile multor ghiduri turistice renumite. Noi nu ne-am oprit la Hawelka, din ratiuni de timp, deoarece doream neaparat sa prindem un tur al catacombelor la Stephansdom, asa ca am amânat putin momentele de relaxare, acordând întâietate vizitei la catedrala. Deci...spre Stephansdom !
