Asa cum am mai spus, Eisenstadt-ul este un orasel marcat puternic de familia Esterhazy. La fel ca si în cazul altor cladiri importante din oras, constructia bisericii despre care scriu acum a fost finantata de catre familia de nobili maghiari. Planurile edificiului au fost aprobate (si se spune puternic influentate) de catre printul Paul I Esterhazy, care însa n-a apucat sa participe nici macar la ceremonia de initiere a constructiei, fiind rapus de ciuma în 1713. Lucrarile au început în 1715 si s-au finalizat abia în 1803.
Se spune ca în planurile originale ceea ce poate fi vizitat astazi (biserica în sine) reprezenta doar presbiteriul asezamântului religios planificat a fi ridicat. Era vorba despre un proiect grandios, despre un edificiu de proportii enorme. Interiorul este frumos decorat, cu o evidenta nota de simplitate si chiar austeritate (raportat la o biserica de secol XVIII-XIX din spatiul german), folosind din plin marmura în nuante de roz pe care am întâlnit-o si la palat. Vizitatorul va fi însa cu siguranta placut impresionat de fresce si de picturile aflate în biserica. Pictura altarului principal este o copie a unei opere a lui Dorffmeister de la 1797. Fresca de pe tavan care înfatiseaza "Inaltarea" dateaza de la 1722 si a fost realizata de doi maestri locali, Wolfgang si Christian Kopp.
Eisenstadt a fost orasul lui Haydn. Iar în interiorul bisericii se poate vedea la galerie (si auzi în cazul slujbelor si concertelor religioase) orga la care celebrul compozitor a performat adesea, instrumentul care a materializat pentru întâia oara multe dintre compozitiile religioase ale lui Haydn.
|
Haydnkirche la interior |
|
Altarul principal |
|
Orga lui Haydn |
|
Fresca de pe tavan - "Inaltarea" |
Am avut în
Haydnkirche o surpriza deosebit de placuta. Era o duminica dimineata mai degraba posomorâta, cu atmosfera usor glaciala imprimata de cerul acoperit si de vântul racoros si nu ne-am fi asteptat sa gasim în acest loc un element care sa ne schimbe starea de spirit. Intrând în biserica am observat ca un grup de oameni, cu siguranta amatori, se pregateau sa înceapa sa sustina un miniconcert de cântece religioase. A fost ceva inedit si destul de bizar, dar minunat pentru asistenta. Turistii aflati în vizita (ca si noi) au uitat pe moment de mormântul lui Haydn si de alte lucruri pe care îsi propusesera sa le vada si s-au asezat în banci pentru a asculta cântecele coristilor. Spun ca a fost bizar, pentru ca desi ne aflam în Austria, într-o biserica catolica, aveam senzatia ca asistam la ceva desprins din filmele americane (conducatorul corului parea un pastor de culoare, coristii asociau interpretarii vocale a unor piese si coregrafie). Privindu-i pe cei din cor îmi dadeam seama ca asistam la manifestarea unor oameni obisnuiti, relaxati, cu o viata ordonata si fara mari griji, care din pasiune performau într-o duminica dimineata în biserica din oras si se observa ca în mod evident gaseau placere si împlinire în acest fapt. Este greu de descris în cuvinte sentimentul pe care l-am încercat si poate cele câteva minute pe care le-am decupat într-
un filmulet pe Youtube vor putea spune mai mult. Ulterior, dupa ce vacanta ne-a oferit si alte câteva surprize placute de acelasi gen, am considerat întâlnirea cu amatorii din Eisenstadt drept un semn si am multumit Divinitatii ce vegheaza asupra turistilor (daca exista asa ceva ...) pentru sansa pe care ne-a oferit-o.
|
Corul de amatori pe care l-am întâlnit în Eisenstadt la Haydnkirche |
|
Când prestatiei vocale i s-a adaugat si coregrafia... |
Astazi, desi nu impresioneaza prin dimensiuni (asa cum se dorea în proiectul original),
Haydnkirche atrage mii de turisti prin alte argumente. Si noi venisem de fapt la Haydnkirche pentru a vedea mausoleul lui Haydn si ceea ce se numea
Kalvarienberg (fata de care asteptarile noastre erau oarecum neclar conturate).
Intrarea în biserica este gratuita, însa pentru a vizita cele doua atractii trebuie platita o mica taxa. Exista un bilet combinat în acest sens, care costa 3 euro/adult si 1 euro/copil.
Mormântul lui Haydn (termenul de mausoleu este putin prea pretentios pentru mica încapere funerara) este amplasat la baza turnului nordic al bisericii. Un sarcofag din marmura alba, impresionant, adaposteste osemintele faimosului compozitor a carui viata a fost strâns legata de Eisenstadt. Acest mormânt, adevarat loc de pelerinaj pentru iubitorii de muzica clasica din întreaga lume are o poveste interesanta....
Haydn a murit în 1809 la Viena. Eisenstadt-ul a facut demersuri si unsprezece ani mai târziu s-a obtinut aprobarea de mutare a sicriului compozitorului. Cu ocazia acestui transfer, sicriul a fost deschis si martorii au constatat oripilati ca lipsea...capul compozitorului. Sub peruca alba nu exista nici un craniu... S-a declansat o ancheta care a condus spre un cerc de discipoli ai unui pseudo om de stiinta, Franz Joseph Gall, care sustinea în teoriile sale ca facultatile mentale si spirituale ale unui om sunt strâns asociate si pot fi deduse studiind forma craniului si a creierului. Se pare ca adeptii acestor "studii" au profanat multe morminte în epoca respectiva pentru a-si realiza "cercetarile".
Desi misterul era practic rezolvat, craniul nu putea fi gasit, în ciuda eforturilor autoritatilor. Abia în 1895 craniul lui Haydn a aparut în colectia unui profesor de anatomie, iar la moartea sa, fiii acestuia au daruit relicva Societatii Prietenilor Muzicii. Abia dupa înca 59 de ani, când s-a realizat mausoleul, în 1954, craniul si celelalte oseminte ale lui Haydn au fost reunite în sarcofagul aflat în
Haydnkirche. Biserica a beneficiat de doua restaurari generale în 1954 si respectiv în 1974.
|
Mormântul lui Haydn |
Insa comoara ascunsa a Haydnkirche nu este interiorul, nici orga si nici mausoleul lui Haydn (desi unii poate vor avea alta parere...). Dupa mine, cel mai remarcabil lucru de vazut aici este
Kalvarienberg.
Din biserica se patrunde printr-o usa discreta într-un spatiu cu totul special, unde acum mai bine de 300 de ani (între 1701-1707) calugarul franciscan Niering a realizat o creatie extraordinara. Biblia poate fi citita, poate fi povestita sau dramatizata, însa o reprezentare artistica, scenica este posibil sa surprinda mult mai sugestiv esentialul (într-o epoca în care nu toata lumea stia sa citeasca). Dupa modelul de la Lanzenberg, parintele franciscan a conceput o trecere, o plimbare pe un traseu artificial pe care s-au modelat mai multe "statii" - mai multe nise, capele, grote în care s-au recreat scene din patimile Mântuitorului.
|
Kalvarienberg - una dintre primele scene |
|
Cam asa arata culoarul de trecere între statii în Kalvarienberg ... |
|
Parte din scena în care Iisus se afla în fata lui Irod |
Nu mai vazusem asa ceva, desi stiu ca proiecte similare exista în mai multe locuri în Europa. A existat într-o anumita perioada (în special în baroc) o adevarata traditie, o adevarata frenezie în a construi asemenea creatii, care încearca sa recreeze Golgota sau sa dea viata ultimelor zile ale Mântuitorului. Multe dintre acestea s-au pastrat mai bine sau mai rau si pâna astazi si sunt raspândite cu precadere în spatiul german (Germania - Austria), dar si în Franta, Italia, Tarile de Jos, Cehia, Danemarca, etc (sursele mentioneaza doua astfel de puncte si în România, în doua mici localitati din Timis: Biled si Temes). Desigur ca nu a existat un model unic, ci doar o idee care s-a regasit în toate aceste locatii. In unele locuri (în cele mai multe) Kalvarienberg este realizat la exterior, de obicei pe culmea unui mic deal. Sunt cele mai simple si mai accesibile creatii de acest gen. Insa în alte locuri s-au realizat structuri cu adevarat complexe, la interior, unde a fost nevoie de cunostinte de arhitectura si de multa imaginatie.
La
Haydnkirche turistii pot vedea un exemplu cu adevarat reprezentativ pentru fenomenul
Kalvarienberg. Faptul ca în epoca acest loc a primit calificativul de "a opta minune" nu spune foarte mult, pentru ca întâlnim acest epitet si la multe alte cladiri sau opere de arta remarcabile (de exemplu biblioteca Abatiei Admont) din fostul imperiu. Insa se pare ca totusi Kalvarienberg din Eisenstadt a fost cu totul special, a beneficiat de un renume extraordinar, datorat cu siguranta realizarii arhitectonice si artistice de exceptie. Documentele arata ca în anii începutului de secol XVIII au existat chiar si 125 de procesiuni pe an, iar în 1711 sunt consemnati peste 450.000 de pelerini care au parcurs acest
Drum al Calvarului la Eisenstadt, primind la final împartasania de la preoti.
|
Scenele se succed, iar doritorii pot apela la tehnica moderna pentru a asculta povestea ... |
|
Unele scene sunt grandioase, cu foarte multe personaje si cu o punere în scena remarcabila |
|
Detaliile sunt extraordinare... evident a existat multa pasiune la cei care au conceput si realizat acest loc |
|
Simplu, sugestiv, emotionant ... asa este Kalvarienberg |
Kalvarienberg nu înseamna "arta" la cel mai înalt nivel. Nu exista sculpturi ale unor artisti faimosi ai acelor vremuri,
Kalvarienberg nu este un muzeu în sensul de muzeu de arta. Privind succesiunea scenelor întelegem ca asistam la un fel de spectacol multimedia creat cu mijloacele disponibile în sec.al-XVIII-lea. Este ca si cum o serie de diapozitive 3D se deruleaza în fata vizitatorului, marcate si numerotate cu cartuse explicative. Pelerinii care au venit în acest loc erau în mare majoritate oameni simpli, de conditie modesta, fara prea multa stiinta de carte. Suferinta lui Hristos, drama ultimelor zile ale Mântuitorului nu trebuie povestite neaparat scriptic, ele prind viata în aceasta uluitoare însiruire de personaje si scene religioase. Si pentru ca acest Kalvarienberg era destinat masei de credinciosi, proiectul nu a tinut cont în mod absolut de factorul istoric, de specificul epocii recreate. Iosif, Maria si Iisus sunt personajele recreate cu realism, îmbracamintea lor este adecvata. Insa evreii, personaje secundare în scenele înfatisate, sunt costumati în cel mai pur specific stil al sec.XVIII, cu palarii mari, cu toate elementele caracteristice perioadei baroce.
Pe mine
Kalvarienberg m-a fascinat într-o anumita masura si chiar mi-a indus o stare de detasare de prezent, de apropiere de scenele prin fata carora treceam. Surpriza a fost când am realizat la un moment dat, la întrebarea sotiei mele daca nu am obosit, ca de fapt cu ochii pe personajele pe lânga care avansam nici nu realizasem ca drumul nu era orizontal, ca respiram mai greu si ca începeam sa simtim (la o scara extrem de mica totusi...) efortul de a urca Golgota. Iar surpriza s-a împlinit total când am constatat ca parcursul ne-a condus ... pe biserica! Da, traseul aduce vizitatorul la nivelul superior, al acoperisului
Haydnkirche. Daca pe noi ne-a impresionat ideea si perspectiva de la înaltime asupra linistitului orasel, îmi imaginez ca efectul asupra masei de pelerini de acum 300 de ani trebuie sa fi fost unul cu adevarat extraordinar. Acest joc pe verticala, aceasta combinatie inedita de interior-exterior mi s-a parut lucrul cel mai interesant la
Kalvarienberg din Eisenstadt.
|
Drumul Calvarului ajunge la un moment dat sus, la nivelul acoperisului ... |
|
... si ocoleste o parte a bisericii prin exterior |
|
Eisenstadt-ul vazut de la nivelul superior al traseului |
O astfel de creatie nu are nevoie de cifre pentru a fi cuantificata, pentru a te apropia de frumusetea sa proprie. Totusi, merita spus ca turistul (sau pelerinul) trece prin fata a 320 de caractere sculptate (260 realizate din lemn si 60 din piatra), ca exista 10 capele si 18 altare pe acest traseu. Expresivitatea figurilor este adesea exagerata, gesturile pot parea patetice, însa tot acest joc scenic era menit sa fie în primul rând popular si trebuie înteles astfel.
Punctul culminant al parcursului se doreste a fi
Capela Crucii, unde într-o incinta ovala, strajuia de pilastri toscani este reprezentat Iisus rastignit pe cruce alaturi de Maria Magdalena si evanghelistul Ioan. Scene interesante sunt si în nisele laterale, care arata crucificarea si coborârea Mântuitorului de pe cruce. Se spune ca în zilele senine de aici se poate vedea si celalalt mal al Neusidler See, adica partea dinspre Ungaria.
Perioada de glorie si de maxima popularitate a Kalvarienberg din Eisenstadt a intrat în declin odata cu epoca iluminismului si josephismului. In contextul epocii respective se insista ca astfel de locuri stimuleaza nu religiozitatea, ci mai degraba înclinatia spre superstitie. Au aparut interdictii si într-o anumita perioada Kalvarienberg a fost vizitabil doar în Vinerea Mare, de exemplu.
Deceniile si secolele s-au succedat,
Kalvarienberg si-a pierdut aura de loc de pelerinaj, si-a pierdut statutul de "a opta minune" si a ramas doar o realizare remarcabila din trecut. A fost afectat de distrugerile din al doilea razboi mondial si apoi restaurat si refacut. In prezent exista doar 20 de statii, dintr-un total initial de 33, dar trebuie spus ca mare parte din traseu a fost refacut si reamenajat chiar în perioada în care era asaltat de pelerini (pentru a fi adaptat afluxului urias de vizitatori din acea perioada).
|
Altarul principal din Capela Crucii |
|
Nisa laterala din Capela Crucii |
Ceea ce am dorit sa transmit în ultimele doua postari este faptul ca
Eisenstadt-ul, capitala Burgenland-ului este un orasel care merita sa figureze în itinerariul turistilor aflati în tranzit spre alte zone "mai turistice" ale Austriei. Nu stiu daca este nevoie de o oprire de o noapte, dar o trecere de câteva ore permite macar vizitarea
Palatului Esterhazy si a bisericii Haydnkirche, cu al sau Kalvarienberg.
|
De Eisenstadt este legat si numele lui Liszt |
|
Nu puteau lipsi ornamente vegetale de acest fel într-un oras cu asemenea traditii muzicale |
Vremea se schimbase, începea sa ne însoteasca soarele si în jurul amiezii am plecat din
Eisenstadt spre prima noastra destinatie de vacanta -
Schladming. Am ales sa parasim autostrada si sa intram pe soselele nationale de categorie inferioara (doar ca si clasificare ... pentru ca ele sunt impecabile) pentru a gasi cel mai pitoresc traseu prin munti. Inainte de a ajunge la
Schladming mai aveam o oprire în plan, într-o mica localitate care ne-a încântat.
Impresionant acest drum al calvarului! Iar capul furat al lui Haydn mi-a adus aminte de cel al lui Henric al IV-lea, furat din bazilica Saint Denis, la Revoluţa de la 1789, şi redescoperit de curând; e păstrat într-un seif într-o bancă!
RăspundețiȘtergere