Vacanta 2008 - periplu prin tara - ( III ) - Ascensiune pe Ceahlau

  Duraul este o statiune excelent amplasata pentru amatorii de drumetii montane, de toate categoriile. De fapt înclin sa cred ca este o zona excelenta pentru cei mai putin antrenati, dar dispusi la un efort rezonabil pentru a se bucura de frumusetile naturale ale zonei. Traseul pe care l-am urmat, programat înca de acasa, era Durau  - Cabana Fântânele - Cabana Dochia - Cascada Duruitoarea - Durau. Ca descriere a profilului, este vorba de o ascensiune relativ abrupta prin padure de circa 1 h pâna la Cabana Fântânele, apoi de un drum usor ascendent pâna pe creasta, care prezinta doar pe alocuri pasaje ascendente mai solicitante, urmat de un drum relativ plat pe creasta pâna la Cabana Dochia. Cu totul ar trebui sa fie 3,5 - 4 h din statiune pâna la Cabana Dochia. Revenirea în statiune prin traseul cu Cascada Duruitoarea înseamna un drum de 3,5 - 4 h, care începe tot cu o portiune lunga de plat, urmata de o coborâre solicitanta si pe un traseu destul de accidentat pâna la cascada, dupa care portiunea finala de coborâre spre statiune, nu foarte grea, dar care include anumite portiuni valurite prin padure, care presupun si urcusuri. Si când esti la capatul unei zile epuizante si stii ca te aflii în coborâre spre statiune si totusi vezi ca marcajul te conduce pe un uscus pieptis, parca te cuprinde putin disperarea si te întrebi ce mai urmeaza.... Dar, cu rabdare, parcurgi întregul traseu si ramâi cu imensa satisfactie de a fi reusit ceva cu totul special.
   Ce as vrea sa precizez este ca de câtiva ani sunt chinuit de o hernie de disc, asa ca eforturile intense nu îmi sunt recomandate. Am reusit parcurgerea traseului (am plecat la ora 10 din statiune si ne-am întors în jurul orei 19, dar cu opriri pe drum si fara a forta...), dar la final spatele practic mi s-a blocat, asa ca urmatoarea zi am petrecut-o în pat, fiind chinuit si în urmatoarele. Dar reusita parcurgerii traseului merita orice sacrificiu...
  Asadar, înarmati cu bete, având provizii de apa si ciocolata, am plecat din statiune spre cabana Fântânele, portiune de urcus abrupt prin padure. Am vazut chiar si veverite în zona apropiata de statiune. La un moment dat parca urcusul devine prea solicitant, iar cararea trece printr-o padure care estompeaza lumina soarelui. Asa ca atunci când întrezaresti lumina care marcheaza iesirea din padure pe pajistea din jurul cabanei, optimismul revine si poti spune ca ai bifat portiunea poate cea mai solicitanta a ascensiunii.

  Dupa o scurta pauza de revitalizare continuam ascensiunea (usoara...) spre creasta, pe un drum deschis de aceasta data, cu o vedere superba spre statiune si pe care observi permanent tufele de zmeura sau mure. Când se ajunge pe creasta se deschide practic privelistea spre cealalta parte a muntilor, spre lacul Izvorul Muntelui. Foaarte aproape de iesirea pe creasta este un prim reper natural, o formatiune care mie mi-a placut cel mai mult pe Ceahlau - Cusma Dorobantului.

  Drumul spre cabana Dochia continua pe creasta si ofera peisaje spectaculoase. Dupa Piatra Mare, spre stânga se vede lacul Izvorul Muntelui (din pacate era putina ceata cum se vede si în fotografie), iar spre dreapta sunt Pietrele Ciobanului (legenda spune ca pietrele sunt un cioban si oitele sale care au fost împietriti). In spate se observa perspectiva superba spre Cusma Dorobantului, iar în fata se deschide un drum minunat printr-un platou acoperit de jnepi spre maiestuoasa stânca a Panaghiei. Este cu siguranta cea mai "verde" portiune a traseului, acest labirint natural al jnepilor.

  Dupa se trece de zona jnepilor si se trece de Panaghia, se deschide perspectiva Vârfului Toaca, care desi este cel mai vizibil, nu este si cel mai înalt punct din Ceahlau (1904 m). Se spune ca într-o zi perfect senina de pe Vârful Toaca se vede toata Moldova, dar ideea ca în conditii optime s-ar putea vedea chiar si Marea Neagra este falsa, fiind demonstrat matematic ca acest lucru nu este posibil. Cei îndrazneti si cu rezerve de energie mai consistente pot urca pâna pe vârf unde se afla si instrumentele statiei meteorologice. Din pacate drumul vechi cu peste 400 de trepte se afla într-o stare jalnica, dar accesul pe vârf este posibil pe cararile de pe versant.
  Din zona vârfului Toaca se continua drumul pe platou, unde în august e un covor minunat de muschi si tufe de afine si merisor, pâna la Cabana Dochia. Cabana este o intersectie a mai multor trasee, atât a celor dinspre Durau, cât si a celor dinspre Izvorul Muntelui. De la Cabana Dochia noi am ales coborârea spre statiune pe traseul cu cascada Duruitoarea.

 

   Nu ne-am imaginat ca vom avea atâtea probleme la coborâre, desi stiam ca e un traseu cu dificultate ridicata. Insa eram deja obositi, coborârea a avut multe portiuni abrupte cu zone de grohotis si zone de abrupt chiar lânga cararea îngusta, dar ceea ce ne-a coplesit la un moment dat au fost prtiunile de urcare din zona intermediara de padure. Se simtea si ca se însera, resursele noastre de energie scadeau (parca si peisajul e mai motivant pe traseul pe care am urcat decât pe acesta de coborâre), dar totul a fost uitat când am ajuns la cascada. Situata in Masivul Ceahlau, in punctul numit Duruitoarea aflat la o altitudine de 1.270 m, (dupa alte surse 1021 m), Cascada Duruitoarea este formata pe Pârâul Rupturii care izvoraste din golul alpin si se varsa in Valea Schitului si apoi in Lacul Bicaz. Cascada Duruitoarea are o cadere impresionanta de apa de 25-30 m înaltime pe fiecare treapta a caderii de apa. Zgomotul sau se aude de la mare distanta (de aici si numele sau) si este mai mare dupa ploaie, când debitul pârâului Rupturii este crescut. Trebuie sa spun ca pe traseul de întoarcere a fost aproape pustiu (am fost depasiti doar de un grup de tineri), în total contrast cu animatia de pe

traseul de urcare. Si la cascada a fost oarecum straniu, sa fim singulele persoane din zona, în atmosfera produsa de semiînserare si zgomotul puternic al cascadei.

  Partea finala a coborârii a fost o deplasare inertiala a unor oameni epuizati de efortul facut, dar multumiti si fericiti pentru experienta traita. Cum am mai spus, suprasolicitarea mi-a reamintit de hernia de disc de care sufar si am fost pur si simplu blocat la pat în ziua urmatoare, când m-am odihnit pentru a putea reporni la drum peste înca o zi. Andreea si Fanuta s-au plimbat prin statiune, au jucat biliard, etc...
  Recomand cu caldura zona Durau tuturor iubitorilor de munte, mai ales celor nu foarte atletici, dar care iubesc natura, ascensiunile, drumetiile si miscarea în general. Ceahlaul ofera multe oportunitati pentru a petrece câteva zile extrem de placute. Noi vom reveni cu siguranta, doar mai sunt destule trasee de încercat în zona!