/* script Google analytics */

joi, 10 mai 2012

Viena 2010 ( XXVII ) - Schweizerhaus si Prater-ul noaptea

    Totdeauna când ajungem pe meleaguri straine avem o prioritate din a testa produse ale gastronomiei locale sau preparate culinare inedite. Pe cât posibil evitam meniuri relativ banale sau lucruri cu care suntem oarecum familiarizati si acordam credit sugestiilor si experientelor pozitive ale altor calatori. Experientele gastronomice sunt importante pentru noi si le înscriem anticipat în desfasuratorul nostru de vacanta, la fel cum facem si cu obiectivele turistice. Desigur ca în general, daca vedem la fata locului ceva care sa ne atraga atentia, nu ezitam sa completam acest parcurs culinar.
    In seara la care am ajuns cu povestirea despre sejurul nostru vienez, o zi de duminica, a sasea de când poposisem în capitala austriaca, nu am mers pe mâna inspiratiei, ci am ales (programat înca din perioada de documentare) sa ne oprim la un local emblematic pentru Viena, situat în inima Prater-ului, Schweizerhaus. Se spune ca poti simti aici o nota reala a farmecului vienez si se mai spune ca este poate cea mai faimoasa berarie din oras, la fel de mult parte integranta a Vienei precum valsul, lipitanii, ori batrânul Prater. Schweizerhaus este un reper citadin incontestabil, un loc favorit de întâlnire al localnicilor, dar totodata si un loc care atrage mii de turisti zilnic. O butada arhicunoscuta spune ca atunci când te gasesti într-un loc strain este recomandabil sa iei masa în localurile unde manânca si localnicii. Acest fapt este pe deplin confirmat în Prater, la aceasta berarie la care ma refer în aceste rânduri.
    Schweizerhaus este un loc special, care ne-a surprins într-un mod foarte placut, desi eram oarecum sceptici (în ciuda relatarilor laudative) din pricina marimii sale imense. Se spune ca aici pot lua masa peste 1000 de clienti simultan si înclin sa cred ca asa este, din ceea ce am vazut la fata locului. Insa cadrul berariei este unul deosebit, cu mesele amplasate ca într-o gradina în inima Prater-ului si se observa usor ca oameni de diferite conditii sociale se întâlnesc si se simt bine aici.
    Traditia plaseaza începuturile acestei povesti de succes la 1766, când exista un han numit "Zur Schweizer Hutte". Nu era la acea vreme un local pentru oricine, fiind practic frecventat de persoane de o anumita conditie sociala, apropiati ai Curtii Imperiale. Numele a suferit schimbari în timp, trecând prin "Zum russischen Kaiser" în timpul Congresului de Pace din 1814 (Rusia era una dintre puterile învingatoare în luptele cu Napoleon), apoi la 1868 prin "Schweizer Meierei", pentru a ajunge în final la "Schweizerhaus". In 1920 localul a fost preluat de Karl Kolarik (avea doar 19 ani), care l-a transformat fundamental. In 1926, Karl a calatorit împreuna cu tatal sau în Boemia, unde a "descoperit" berea Budweiser Budvar, pe care a asociat-o din acel moment cu localul vienez.
    Povesti, traditii, transformari în timp - însa mai presus de orice ramâne faptul ca poti gusta aici anumite specialitati remarcabile, ca te poti bucura de o atmosfera placuta si de o bere excelenta. Si toate astea oarecum aproape de natura, în inima Prater-ului. Mai este nevoie de altceva pentru o cina reusita?
 
Schweizerhaus
Asteptând servirea comenzii ...
... alaturi de excelenta Budweiser Budvar
O privire indiscreta spre bucataria localului
    Si pentru a nu lungi povestea prea mult, voi spune ca am venit la Schweizerhaus pentru specialitatea casei, numita pe scurt "Stelze" sau cunoscuta sub numele complet de "Hintere Schweinsstelze", adica picior de porc (din spate) rotisat. Va pot spune ca a fost ceva încântator, savuros, conform descrierilor pe care le gasisem pe net. Nu stiu cum reusesc sa faca acea crusta crocanta, care îmbina armonios gusturi si arome diverse (sarat si dulce totodata). Iar la interior...fragezimea carnitei este minunata. Este un "must" de încercat pentru oricine ajunge la Viena.
   Fiica-mea, mai reticenta la carnea de porc, si-a comandat un preparat "a la parisienne", din rata, un fel de snitel trecut abundent prin ou, dar pâna la urma tot la ciolanul comandat de parinti a ajuns. Berea neagra Budweiser Budvar este excelenta. "Stelze", ciolanul specialitate a casei, se plateste la kg (16,30 euro/kg) si în momentul servirii se primeste si un stegulet pe care e marcata greutatea. Si ca sa se poata face o idee completa, voi spune ca masa completa, cu un ciolan (consumat integral...) si cu specialitatea ceruta de fiica-mea, cu bere si suc nu a costat mai mult de 47 euro, adica o medie de 16 euro/persoana. Mie nu mi s-a parut mult ....

"Stelze" de la Schweizerhaus
Ceva "a la Parisienne" comandat de fiica-mea ... departe de savoarea ciolanului traditional
O experienta de încercat - "Stelze"
    Dupa savuroasa masa de la Schweizerhaus am dorit sa facem o trecere prin parcul de distractii pe timp de noapte. Ce pot sa spun? Repet, pe mine Prater-ul ca parc de distractii nu m-a cucerit, comparativ cu alte repere ale genului din Europa. Totusi, în noapte, sarabanda luminilor colorate, dinamica multitudinii de roller-coastere creeaza o altfel de atmosfera decât pe timp de zi. Parca e mai frumos noaptea...

 
    Sincer, am fost mult mai tentati sa încercam diversele atractii în acea feerie de lumina si culoare. Insa faptul ca abia mâncasem a fost un contraargument puternic al celorlalti doi membri ai familiei, asa ca ne-am multumit în general cu distractii pasnice ori moderate, chemarea pentru adrenalina nu a avut succes în acea seara. In acele momente, Prater-ul chiar nu mi s-a mai parut urâtel, devenindu-mi (într-o anumita masura...) chiar simpatic.

Un joc unde a câstigat si Andreea o figurina din plus ...

   Incheiam o zi obositoare, dar plina de satisfactii, o zi începuta cu spectacolul de echitatie de la Spanish Riding School, continuata în camera tezaurului austriac - Schatzkammer si la Muzeul de la Neue Burg, si încheiata relaxant cu panorama asupra Vienei din Donauturm si mai apoi cu o trecere prin Prater pe timp de noapte. Se termina o saptamâna, noi devenisem deja binisor atasati de Viena, dar mai aveam înca timp în sejurul nostru sa mai descoperim si alte fatete ale capitalei austriece. In dimineata zilei urmatoare ne reîntorceam la Schonbrunn pentru a vizita restul de obiective de pe domeniul imperial.

6 comentarii:

  1. Dragut Praterul pe timp de noapte!
    Noi am ratat "Stelze" in Viena, din pacate.
    Pe Youtube am vazut cum se face.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu am fost in beraria aia, dar am baut doar bere. Chiar ca n-a fost scumpa masa voastra, doar ca piciorul ala de porc nu renteaza a fi luat de o persoana singura.

    Praterul e istorie de acuma, are locul lui intr-o istorie a parcurilor de distractie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e Ioana, ciolanul merge pt macar 2 persoane.

      Ștergere
  3. Preţul mi se pare chiar mic, având în vedere tradiţia şi renumele localului. Şi cum aş alerga şi eu după asemenea ciolan (la propriu, nu la figurat, cum fac politicienii noştri :)) vroiam sa vă întreb cum se comandă, adica trebuie neapărat minimum un kg sau minimum un picior din spate?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se comanda ca si preparat, toate au cam aceeasi marime, cu o anumita marja desigur. Deci îl primesti întreg, nu poti comanda la cantitate. Pe ciolanul servit este prins un stegulet pe care scrie greutatea. Nu mai tin minte exact, dar greutatea înscrisa a fost mai mica decât cea apreciata din ochi de mine când am vazut ciolanul ce ne-a fost adus (probabil din cauza prepararii ...).

      Ștergere
  4. Este fascinant cu cat rafinament se poate imbina traditia cu necesitatile lumii contemporane intr-un mozaic de gusturi, senzatii si experiente de neuitat!

    RăspundețiȘtergere