Vacanta 2011 (18) - Grossglockner (-III-) - Popas lânga ghetar - Franz Joseph Hohe

   Grossglockner Hochalpenstrasse este o trecere printr-un minunat tinut alpin, un regat al muntilor semeti, dar si al ghetarilor, altadata considerati eterni. Derivatia spre Franz Joseph Hohe propune turistului o incursiune extraordinara, pâna aproape de cel mai mare ghetar din Austria - Pasterze. Citisem ca uneori, în zilele foarte aglomerate, accesul pe derivatia spre Franz Joseph Hohe este restrictionat, daca parcarea de acolo este ocupata. Din fericire nu a fost cazul, desi era vizibil ca fluxul de turisti era unul consistent si am putut parcurge cei câtiva km ai derivatiei pentru a ajunge aproape, foarte aproape de cel mai lung ghetar din partea estica a Alpilor, Pasterze.

Amenajarile de la Franz Joseph Hohe

Piata din fata centrului expozitional - excelent punct de belvedere

De acolo de sus se alimenteaza ghetarul Pasterze

Un restaurant panoramic pe versantul muntelui

Turisti pe trasee pe versantul opus ghetarului

Parcarea supraetajata si centrul expozitional de la Franz Joseph Hohe

   Franz Joseph Hohe ofera turistilor o parcare supraetajata pe 5 nivele (am parcat la nivelul superior, pe acoperis daca putem spune asa - care este un excelent punct de belvedere), un centru cu expozitii tematice (totul este gratuit, aceasta fiind în parte ratiunea taxei pentru drumul panoramic), dar mai ales sansa de a te afla atât de aproape de un ghetar alpin extrem de spectaculos. Ca bonus, exista posibilitatea de a vedea în mediul lor natural simpaticele marmote.
    Imagini dinamice selectate din filmarile noastre de la Franz Joseph Hohe pot fi vazute într-un filmulet postat Youtube ("Grossglockner -VI-") la aceasta adresa. Pe lânga maretia ghetarului, am cuprins în acest filmulet si întâlnirea noastra cu marmotele, extrem de simpatice si pritenoase, chiar daca nu înveleau nimic în staniol...
    Este extrem de vizibil ca încalzirea globala a afectat puternic si ghetarul Pasterze (peste câteva zile, la rezervoarele de la Moserboden aveam sa înteleg din discutia cu ghidul de acolo preocuparea, îngrijorarea extrema, dar si lipsa de resemnare a localnicilor pentru aceasta problema). Totusi, Pasterze poate arata înca si acum maretia unui ghetar alpin, este unul dintre acele locuri unde nu poti decât sa te înclini în fata minunatiilor oferite de natura. Limba lunga a ghetarului de aici s-a îngustat, s-a subtiat si s-a scurtat evident, la baza sa este poate mai mult noroi decât gheata în prezent, însa Pasterze ramâne si asa impunator. Nu stiu cât de bine pot transmite schitele si imaginile din cartile de geografie informatii despre alcatuirea si dinamica unui ghetar alpin, dar aici, pe Grossglockner Hochalpenstrasse, la Franz Joseph Hohe - ghetarul Pasterze îsi etaleaza elegant frumusetea si este precum o carte deschisa în fata turistului. Poate ca efectul de care vorbesc se datoreaza în primul rând pespectivei de ansamblu avuta asupra acestei minuni a naturii, în putine locuri existând posibilitatea de a vedea în întregime un urias ghetar alpin.

Ghetarul Pasterze (din nivelul superior al parcarii)

Limba ghetarului s-a scurtat teribil în ultimii ani

Amintiri de neuitat din locuri de poveste

La partea inferioara gheata lasa locul noroiului 

   Structurat pe 5 nivele, centrul expozitional de la Franz Joseph Hohe propune turistilor mai multe teme, de la cele permanente legate de originea si dinamica ghetarului Pasterze ori de aspecte ale mediului alpin, pâna la expozitii temporare, cu subiecte diverse. Când am vizitat noi centrul, expozitia temporara era sustinuta de o colectie de masini de epoca (am mai spus ca soselele alpine sunt locuri unde poti întâlni frecvent astfel de masini sau manifestari organizate cu astfel de automobile), în cea mai mare parte provenind de la un muzeu dedicat acestei teme, de la Kaprun. Din nou trebuie sa o spun, ca peste tot în Austria si aici (cu toate ca este un spatiu vizitabil doar circa 6 luni pe an) expozitiile sunt ingenios amenajate, excelent întretinute si cu o puternica aplecare si atractivitate pentru segmentul celei mai tineri generatii, într-o maniera agreabila, propunând însa o vizita care cu siguranta va transmite aproape fara sa-ti dai seama o multime de informatii interesante. Fascinanta lume a gheturilor montane, forta apelor, minerale deosebite din zona, flora si fauna sunt doar câteva aspecte propuse. Cinema 3D, quiz-uri, o camera panoramica si multe altele figureaza în arsenalul de tehnici folosite la Franz Joseph Hohe.

Expozitie temporara cu masini de epoca

Traseu printr-un spatiu expozitional de la Franz Joseph Hohe

Pentru cei mici ....

  Ii promisesem fiicei mele ca vom vedea aici la Franz Joseph Hohe marmotele, în mediul lor natural. In sinea mea aveam emotii, pentru ca citisem atât relatari ale unor turisti încântati - care le vazusera, dar la fel de multe si ale unora dezamagiti, care nu le întâlnisera. Marmotele traiesc în familii, puiul ramânând cu parintii pâna la vârsta de doi ani. De asemenea, fiecare familie controleaza în principiu un anumit teritoriu în zona vizuinei. Asa ca, desi evident învatate cu turistii si asteptând sa li se dea ceva, marmotele din zona sunt destule, dar totusi nu teribil de numeroase. Rugaciunile mele interioare au fost ascultate însa (ca peste tot în aceasta vacanta...) si nu am avut probleme în a vedea aceste simpatice creaturi. Ba chiar le-am vazut în mai multe locuri si în mai multe momente, spre încântarea tuturor. Trebuie sa remarc însa curatenia din acele locuri unde se apropie marmotele si modul de manifestare al turistilor. Nu se poate oferi orice pentru hranirea lor si lumea respecta acest lucru. Iar în acele zone unde ele se apropie pentru a primi mâncare, nu exista (din fericire...) hârtii, pungi ori pet-uri aruncate. Si asta poate pentru ca toti copiii sunt învatati de mici sa se manifeste într-un anume mod...  In concluzie, am întâlnit marmotele la Franz Joseph Hohe si a fost, poate, precum o cireasa pe tort în acea zi.

Pentru zonele cu marmote exista indicatoare speciale ... :)

Mai întâi parca timide...

... dar apoi lipsite de teama marmotele s-au apropiat... 

    De la nivelul platformei de la Franz Joseph Hohe se poate coborî la baza ghetarului cu un funicular (sau pe jos...). Pentru 2013 pretul pentru un adult (dus - întors) este de 9,80 euro. Noi n-am coborât la baza ghetarului, în primul rând din ratiuni legate de timp. Doream sa ne oprim si în Heiligenblut si în Lienz, iar apoi aveam un drum lung la întoarcere. In plus, pentru a ajunge cu adevarat într-o zona atractiva a ghetarului, departe de noroiul de la baza, era nevoie de mai mult de o ora.
   Am avut ocazia sa mai vedem si alti ghetari în Alpi (unii chiar în ziua urmatoare...). Peste un an am fost atât la Solden la Drei Big (un alt loc incredibil de frumos), cât si la la Zugspitze (acolo greu se mai poate spune ca a ramas un ghetar...). Insa Pasterze este cu siguranta cel mai spectaculos ghetar din partea estica a Alpilor, asa ca recomand cu caldura tuturor iubitorilor de frumuseti naturale sa atinga acest punct.

   Am plecat spre Heiligenblut, pe ultima portiune a Grossglockner Hochalpenstrasse, drumul urmând o traiectorie pronuntata de coborâre. Ultimul filmulet ("Grossglockner -VII-") din seria dedicata Grossglockner-ului, cu aspecte din aceasta portiune poate fi vazut la aceasta adresa pe Youtube.
   Am admirat pitoreasca localitate Heiligenblut, am vizitat biserica despre care se spune ca adaposteste o relicva, o fiola cu picaturi din sângele Mântuitorului si am plecat spre Lienz. Aveam planuri facute si pentru acest oras important (este capitala Tirolului de Est si tine de landul Tirol, desi e mai mult în zona Carinthiei). Doream sa vizitam centrul si un castel de aici, însa pe lânga faptul ca era destul de târziu si probabil ca era deja ora de închidere la obiectivele turistice, s-a pornit parca din senin o ploaie teribila. De fapt ploaie e putin spus, am putut vedea o descatusare de proportii a fortelor naturii, pentru care si termenul de perdea de apa este prea palid. In acest context ne-am angajat pe drumul de întoarcere, pe Felbertauernstrasse, drum mult mai circulat, mai lat, adecvat unui trafic mult mai intens decât pe Grossglockner Hochalpenstrasse. Asa cum se întâmpla adesea în zonele alpine, teribila ploaie care ne îngrijorase (ma întrebam ce am fi facut daca ar fost grindina...) s-a oprit relativ repede, iar dupa doar circa 10 km aveam din nou o vreme acceptabila.
   Traseul Felbertauernstrasse este si el unul deosebit de frumos, însa este doar o artera rutiera importanta si nu are caracterul Grossglocknerului. Punctul de interes este Felbertauerntunnel, un tunel de 5.313 m care strapunge efectiv un munte. Este un tunel realizat în parteneriat public-privat si de aceea unul din cele doar câteva din Austria cu plata, traversarea costând 10 euro în 2011. Tunelul este pozitionat undeva la mijlocul Felbertauernstrasse, portiunile din drum de dinainte si de dupa tunel fiind în rampa/coborâre functie de sens si având lungimi de 14,5 si respectiv 16,5 km.
   Am ajuns, din nou, seara târziu în Dorfgastein, dupa o zi care noua ni s-a parut extraordinara. Avusesem parte de o vreme favorabila si reusisem sa vedem în conditii foarte bune una din marile atractii montane din Austria, Grossglockner Hochalpenstrasse. As reveni oricând pe acest drum (si sigur o vom mai face...), convins fiind ca totdeauna putem descoperi alte si alte frumuseti pe acest traseu. Incheiam astfel a sasea zi din vacanta noastra si o pregateam pe urmatoarea, care avea sa ne conduca în alte locuri demne de interes din Salzburgerland.