Am plecat din Baia de Fier încântati de cele vazute în zona, continuându-ne drumul spre al doilea loc de cazare pe care ni l-am propus, spre Râu de Mori, situat la poalele Retezatului. Prima oprire a fost în municipiul Tg.Jiu, prin care nu puteam trece fara sa vedem Ansamblul sculptural Constantin Brâncusi.
Cele trei componente ale ansamblului monumental din Tg.Jiu (Masa Tacerii, Poarta Sarutului si Coloana fara sfârsit) sunt dispuse pe o axa orientata pe directia apus - rasarit, pe o lungime de 1275 m. Ansamblul se constituie într-un omagiu adus eroilor cazuti în primul razboi mondial. Coloana fara sfârsit se afla într-un parculet la intrarea în oras dinspre Rm.Vâlcea. Este vizibila de la distanta. Cele 17 module romboidale din fonta creeaza o structura de 30 m înaltime, care pare ca sprijina bolta cereasca. Este o opera absolut remarcabila a sculptorului român, considerata de unii un punct de vârf al artei moderne, un veritabil testament spiritual al artistului.
Pentru a vedea celelalte doua componente ale ansamblului am parcat în apropierea primariei si am cautat Parcul Central în care sunt situate. Localizarea obiectivelor este bine semnalizata în oras, astfel ca nu exista probleme în a ajunge la ele. Poarta sarutului este realizata din travertin si sugereaza trecerea spre o alta viata. Masa tacerii este sculptata în calcar si simbolizeaza ultima masa înainte de batalia în care urmau sa fie implicati soldatii. Scaunele în forma de clepsidra figureaza timpul, care pentru unii dintre soldati se va opri în batalia ce va urma. Poarta sarutului si Masa tacerii sunt legate prin Aleea scaunelor.
 |
| Coloana fara sfârsit |
 |
| Poarta sarutului |
 |
| Masa tacerii |
 |
| Porumbei în zona pietonala centrala |
 |
| Tg.Jiu - în parc |
 |
| Tg.Jiu - Piata Centrala |
Am zabovit ceva prin parcul orasului, chiar si în sectorul de distractii, unde cel mai mic membru al grupului nostru a descoperit un tobogan gonflabil. Ne-a placut si zona pietonala centrala, unde existau multi porumbei, ca în alte piete celebre din Europa.
Drumul a continuat prin Valea Jiului, traseu pe care îl consider poate cea mai frumoasa trecere a Carpatilor dintre Muntenia si Ardeal. Drumul prin defileul Jiului este superb, oferind pe multe portiuni o imagine nealterata a naturii salbatice. Oprirea noastra urmatoare a fost Manastirea Lainici.
Situata cam la mijlocul minunatului defileu al Jiului (la circa 32 km de Tg.Jiu si la 25 km de Petrosani), Manastirea Lainici este si ea una din nestematele ce compun siragul de locasuri spirituale gorjene sau pe cel mai larg al manastirilor din Oltenia de nord (incluzând aici si manastirile vâlcene). Personal, locatia manastirii mi s-a parut senzationala, dar pentru a întelege cu adevarat de ce s-a construit manastirea în acest loc trebuie sa amintim istoria drumului care traverseaza în prezent Valea Jiului. Soseaua actuala a fost construita începând cu anul 1880, cu mesteri pietrari adusi din Italia. Lucrarile au fost continuate în perioada interbelica, iar asfaltarea s-a realizat abia în anii 50'. Incepând din perioada interbelica, în paralel s-a lucrat si la calea ferata Bumbesti - Livezeni, care are 38 de tuneluri. Cert e ca pâna la 1880 nu exista un drum care sa traverseze defileul Jiului, calea de tranzit între Oltenia si Transilvania fiind prin Pasul Vulcan, drumul pe care a trecut si Mihai Viteazul cu oastea sa când a patruns în Ardeal la 1600 (drumul pornea din Turcinesti, trece prin Schela, Arsuri, Pasul Vulcan la o altitudine de 1621 m si coboara în Vulcan, Paroseni, Valea Jiului). Deci, pâna la sfârsitul sec. XIX, Manastirea Lainici era complet izolata, ajungându-se aici cu greu, doar pe carari pe marginea albiei Jiului.
Nu se cunoaste cu exactitate începutul asezamântului monahal de la Lainici, dar conform traditiei, Sfântul Nicodim, mare ctitor de lacasuri sfinte, a ridicat un schit de lemn la Lainici. Se spune ca probabil biserica ctitorita aici prin sec. XIV a fost distrusa în perioada în care prigoana împaratesei Maria Theresia asupra manastirilor ortodoxe din Ardeal a ajuns si la sud de Carpati. Insa de la începutul sec. XVIII, manastirea Lainici apare în documente scrise. Este si perioada în care a avut loc o reconstructie initiata de niste boieri gorjeni. Din pacate, primul razboi mondial a provocat distrugerea completa a manastirii, când trupele germane au furat toate odoarele de pret si chiar si clopotele, au ars arhiva si au incendiat toate cladirile asezamântului monahal. Abia din 1929 s-a început refacerea manastirii pe vechile ruine, însa perioade grele au urmat si în anii comunismului. Dupa 1989 manastirea Lainici a cunoscut o înflorire vizibila (prin lucrarile majore efectuate: corp nou de chilii, diverse alte cladiri, zid de piatra, precum si zid de sprijin împotriva inundatiilor, etc), însa evenimentul cel mai remarcabil a avut loc în 2006 când a fost adusa aici de la Muntele Athos, din manastirea Dohiariu, o copie a Icoanei făcătoare de minuni „Gorgoepicuus”, „Grabnic Ascultătoarea”.
 |
| Oprire la Manastirea Lainici |
 |
| Curtea interioara |
 |
| Biserica manastirii |
 |
| In defileul Jiului |
Dupa iesirea din Petrosani, am încetinit, cautând un indicator spre dreapta, catre
Pestera Bolii. La câtiva km de la iesirea din oras, l-am observat cu greu. Din nou mi-am amintit cât de prost sunt semnalizate obiectivele turistice în România. Dar...totusi l-am observat si am patruns cu masinile pe un drum neasfaltat, unde în cele din urma am observat intrarea în pestera, asa cum o stiam din poze.
Pestera îsi are numele probabil de la familia de nobili Bolia, care au detinut proprietati de pamânt si paduri în zona. Acest nume apare prima data în secolul al XV-lea ( 1404 ), într-un act de donaţie al lui Sigismund, în care printre alţii primea proprietaţi şi voievodul Bolia, din Zarand. Numele Bolia reapare în 1848, mentionând ca proprietar al zonei din jurul peşterii pe Bolia Ladislau.
Este o pestera cu o lungime de 455 m, strabatuta pe toata lungimea sa practic de un pârâias, care a fost amenajata în anii 60', când s-au construit mai multe podete peste pârâul interior. Starea acestora s-a degradat însa în timp. Din 2006 s-a reluat o mai veche traditie interbelica, în pestera având loc manifestari corale.
 |
| Intrarea în Pestera Bolii |
 |
| Pod de acces spre pestera |
 |
| Pârâul Galbina |
 |
| Intrarea în pestera, fotografiata din interior |
Pentru noi a fost ceva inedit sa "descoperim" Pestera Bolii. In interior am mers nu mai mult de 100-150 m, deoarece unii dintre noi s-au speriat când au vazut stâlpi de sustinere a tavanului în unele zone. In plus, nici lanternele pe care le aveam nu erau prea puternice, asa ca nu am explorat întreaga lungime a pesterii. Dar, recomand cu caldura sa se ajunga la pestera si sa existe surse puternice de lumina.
Pestera Bolii ofera un decor perfect pentru filme, aici fiind turnate unele scene din productia germana "Legendele Nibelungilor".
Ne-am continuat drumul prin acele locuri deosebit de frumoase spre Tara Hategului. Insa înainte de a ne îndrepta spre locul nostru de cazare, spre Pensiunea Tereza din Râu de Mori (sat foarte frumos situat la poalele Retezatului), ne-am oprit la un alt obiectiv pe care doream sa-l vizitam - site-ul arheologic de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Capitala administrativa a provinciei Dacia în timpul stapânirii romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost cel mai mare oras al provinciei, ridicat într-un punct strategic, în apropierea trecatorii care face legatura între Banat si Transilvania - Tapae sau Portile de Fier ale Transilvaniei. In acest loc, civilizatia urbana adusa de romani a cunoscut cel mai ridicat nivel de dezvoltare. Site-ul arheologic se întinde pe o suprafata mare, cele mai importante repere pastrate pâna astazi fiind: forul, amfiteatrul, palatul augustalilor, thermele, edificii publice si particulare, unele temple.
Ruinele ne-au impresionat placut si am constatat cu regret, ca în multe alte situatii de pe teritoriul României, ca desi potential turistic exista, obiectivele (si asa nu foarte numeroase....) nu sunt puse în valoare cum ar trebui. Socanta pentru mine a fost imaginea unei importante localitati antice, a unui loc încarcat de istorie, care este pur si simplu ciopârtit de petece de teren retrocedat (probabil proprietati redate unor locuitori din zona) care sunt îngradite printre ruinele antice, petece de teren pe care se afla livezi sau culturi de porumb sau capite de fân. Mi s-a parut ceva incredibil sa lasi turistilor pe alocuri doar carari înguste de 1-2 m pentru a ajunge în zone de excavatie, trecând pe lânga gardurile inestetice care delimiteaza acareturile localnicilor. Oare chiar nu se putea gasi o solutie de retrocedare în alte locuri sau de rascumparare a acelor terenuri? Incredibil.... Oare cum ar arata ruinele de la Troia sau Mycene sau site-ul de la Efes cu portiuni îngradite cultivate cu porumb? Credeti ca este ceva normal? Credeti ca mai exista astfel de "solutii" într-o tara care se pretinde civilizata?
 |
| Amfiteatrul |
 |
| Site arheologic sau curte privata? |
 |
| Ramasitele unui templu...printre culturi de porumb? |
 |
| La Ulpia Traiana Sarmizegetusa |
Exista locuri frumoase în România, exista locuri în jurul carora s-ar putea dezvolta turismul. Oare Ulpia Traiana nu putea fi cu adevarat o atractie turistica, un loc în care sa prezinti istoria acestui neam si a acestor locuri? Era nevoie doar de vointa si putina imaginatie. Sa delimitezi o arie compacta în care sa poata fi vazute vestigiile istorice, sa realizezi câteva trasee de vizitare cu marcaje si explicatii corespunzatoare, sa amenajezi în apropiere un muzeu modern dedicat locului, sa organizezi eventual în amfiteatru cadrul pentru unele spectacole nocturne cu scene despre daci si luptele lor cu romanii, cu jocuri de lasere si chiar manifestari folclorice pentru turisti, oare era chiar asa greu? Prezenta unor facilitati de cazare cu standarde ridicate si a unor restaurante cu specific (fie istoric - gen dacic sau roman, fie haiducesc sau popular românesc) ar fi putut mari atractivitatea si potentialul turistic al zonei. Imaginati-va toate aceste lucruri coroborate, ce ar putea însemna pentru aceasta zona....
Pentru noi, vizita la Ulpia Traiana si-a atins scopul. Am descoperit un loc de referinta pentru istoria noastra si am fost chiar placut impresionati pe alocuri (în special de zona amfiteatrului si a forului). Dar voi ramâne cu gustul amar dat de acele parcele retrocedate chiar în inima site-ului arheologic, amprenta inconfundabila a modului cum s-a înteles democratia postrevolutionara la noi....
Destinatia noastra finala a acestei zile era în apropiere. Peisajul devine tot mai incitant pe masura ce ne apropiem de munti. Satul Râu de Mori se afla într-o locatie superba. Am oprit putin la barajul de la ultima hidrocentrala de pe Râu Mare, bucurându-ne de frumusetea locurilor.
 |
| Spre Masivul Retezat |
Am gasit la Pensiunea Tereza o gazda extrem de amabila (doamna Tereza...), care ne-a confirmat parerea pe care o aveam despre ospitalitatea ardelenilor. Micuta dar cocheta, cu o curte superba, a fost locatia perfecta pentru noi în urmatoarele seri pentru gratare si stat în foisor pâna noaptea târziu la un pahar. Cred ca daca ar fi sa aleg un loc în care mi-as construi o pensiune sau o casa de vacanta, Râu de Mori ar fi una dintre locatiile luate în calcul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu