Vacanta 2011 (35) - Lamprechtshohle

   Salzburgerland-ul este un tinut pentru care o vacanta de marime normala nu este suficienta, sunt foarte multe lucruri de vazut pe un spatiu geografic totusi relativ restrâns. Iar noi ajunsesem la ultima zi plina din a doua etapa a vacantei, cea cu baza la Dorfgastein. Alocasem 10 zile pentru aceasta locatie si constatam acum ca doua saptamâni pline ar fi fost poate mai aproape de ceea ce ne-am fi dorit. Pentru etapa a treia nu ne deplasam decât vreo 70 de km ce-i drept, tot în landul Salzburg ramâneam, dar urma sa schimbam zona de interes din punct de vedere turistic. Asa ca pentru muntii si vaile din Salzburgerland prin care nu trecusem  pâna atunci mai aveam disponibila doar o zi... O zi, doar una singura ramasa - unde sa mergem în aceasta ultima zi?

    Optiuni aveam multe, dar am ales în cele din urma Valea Saalach (Saalachtal) - în Pinzgauer, undeva în zona St.Martin - Weissbach, dupa cum se poate vedea în schita traseului zilei a 13-a. De ce Saalachtal? Pentru ca pe o raza de doar 2 km se afla acolo grupate trei atractii turistice interesante, "Naturdenkmal" cum spun austriecii. O pestera si doua trasee de chei, aflate foarte aproape unele de altele, aceasta era configuratia aleasa de noi pentru prima parte a zilei. Dupa ce vizitam aceste trei obiective aveam sa decidem asupra continuarii, urmând a opta între aventura la Triassic Park din Waidring sau relaxare la Felsentherme în Bad Gastein.

Traseul zilei a-13-a, Saalachtal si apoi Bad Gastein

   A fost un traseu de aproape 150 km cu totul, deci nu foarte mult, însa voi mentiona doar ca am ajuns pe niste drumuri extrem de frumoase. Dupa cum se vede pe harta, GPS-ul ne-a dus spre Saalachtal pe o ruta mai scurta, nu pe soseua principala care trece prin Zell am See. Acea portiune dintre Dorfgastein si Saalfelden ofera un drum îngust (doua benzi, dar înguste) si virajat, o placere pentru orice sofer, dar si pentru ceilalti pasageri din masina. Versanti înalti pe ambele parti ale drumului si o apropiere de creasta falnica a Hochkonig, care pare a fi un loc minunat de vizitat. Stiu ca exista acolo multe trasee de drumetie pe creasta, Hochkonig fiind un masiv cu totul special. Nu am reusit sa urcam pe el in aceasta vacanta, poate o vom face alta data, dar l-am mentionat ca si punct de interes asupra caruia se pot documenta suplimentar alti turisti ce vor ajunge în Salzburgerland.

    Prima oprire, matinala ca de obicei, a fost la pestera Lamprechtshohle. De ce tocmai aceasta pestera? Pentru ca Lamprechtshohle din St.Martin, în apropiere de Lofer (asa spun austriecii pesterii, ca o sintagma completa) este unul dintre cele mai extinse sisteme subterane din Europa, masurând peste 51 km conform explorarilor finalizate pâna în prezent. Si se pare ca mai exista zone înca nedescoperite sau necartografiate. Este un sistem de pesteri cu mai multe puncte de acces, în 1993 niste exploratori polonezi identificând o alta intrare în pestera, la o altitudine de 2.178 m.
     Evident, doar o mica portiune din acest sistem este deschisa publicului. Se viziteaza o zona de circa 700 m, dar care prezinta o diferenta de nivel de aproximativ 70 m (deci este o panta medie importanta), iar amenajarea este si aici la superlativ. Doamne, nu stiu cum austriecii astia stiu atât de vine sa-si puna în valoare obiectivele, sa faca amenajari de calitate si sa le întretina impecabil... Sau poate ar trebui sa ma întreb exact invers, de ce la noi nu se pot realiza astfel de amenajari de tinuta, care sa fie apoi si întretinute corespunzator?

Pestera este foarte aproape de parcare

Intrarea în Lamprechtshohle

   Lamprechtshohle este o pestera tipica pentru manifestarile carstice din zona Alpilor austrieci. Iar asta înseamna lipsa cvasitotala sau prezenta minora a unor fenomene care în alte locatii, în alte conditii au creat adevarate minuni - si ma refer aici la stalactite, stalagmite, draperii, coloane, dantelarii din calcit, cromatica, cristale, etc. Acestea sunt lucruri mai putin prezente în zona Alpilor austrieci si oricum, acolo unde exista, parca sunt mult sub bogatia ornamentala existenta în alte locuri, precum pesterile din Slovenia de exemplu. Si noi avem în România pesteri absolut extraordinare, valorificate mai mult sau mai putin la potentialul lor, iar unele sunt adevarate minuni ale genului acesta de atractie turistica.
    Deci, Lamprechtshohle - ca si multe alte pesteri din spatiul austriac nu impresioneaza prin formatiuni, ci prin dimensiuni, prin spatii care devin uneori remarcabile. Poate si prin cromatica. Sunt pesteri unde procesul atât de lent de depunere a calcitului si de generare de formatiuni interioare nu a întrunit conditiile de a se putea desfasura. Asta nu înseamna ca nu sunt motive bune pentru a vizita pesterile din Austria. Cred ca Eisriesenwelt este un loc senzational si am scris despre asta. Iar dupa Lamprechtshohle am mai avut ocazia de a vedea alte doua pesteri extraordinare, care vor avea si ele o postare dedicata pe acest blog.
    Lamprechtshohle este complet si permanent iluminata electric, iar vizitarea se face individual (când îmi aduc aminte ca la Pestera Ursilor grupul în care ne aflam era împins de la spate pentru a se stinge mai repede luminile, ajung iarasi la modul cum se întelege a se face turism în România...). Traseul este amenajat impecabil, trebuie doar atentie, asa ca un ghid nu este neaparat necesar (se pot organiza totusi si vizite ghidate pentru grupuri). Asa cum suntem obisnuiti, am fost si aici foarte matinali si cred ca eram primii care am patruns în pestera în ziua respectiva. Pâna la iesire însa am observat deja ca începusera sa apara si alti vizitatori.
    Pretul biletului de intrare este 4,50 euro/adult si 2,50 euro/copil (4,00 euro/adult în 2011), iar un Salzburgerlandcard valid ofera gratuitate.

In prima parte traseul este orizontal, urcând pronuntat ulterior

Un manechin costumat în speolog plasat la înaltime pe un perete

   Marcajele scrise descoperite pe peretii pesterii atesta ca primele expeditii empirice de explorare au avut loc în anii 1822-1823. A trebuit sa mai treaca aproape un secol pâna când Clubul Alpin din Passau a construit o mica cabana în apropierea intrarii, a extins cercetarile si a introdus pestera în circuitul public în 1905. Poate parea amuzant acum, dar în primul an doar 12 turisti au vizitat pestera. Apoi însa lucrurile au evoluat rapid din punct de vedere al infrastructurii. S-a ridicat în apropiere un mic baraj, s-a creat un stavilar pentru apa unui pârâu si s-a instalat o mini centrala electrica ce beneficia de o cadere de apa de 52 m (debit relativ mic, dar cadere importanta). Astfel s-a asigurat sursa de energie pentru alimentarea a 280 de becuri colorate, care creau în pestera o atmosfera de basm, cum spuneau deja încântati vizitatorii de la începutul sec. XX. Iar acest sistem alimentat de la micul baraj a fost mentinut functional pâna în 1974/1975, când vechea sursa a fost înlocuita cu bransarea la reteaua electrica publica.

Explicatii clare privind conditiile încare în pesteri se formeaza sau nu stalactite, stalagmite, etc

Nu sunt graffiti din perioada actuala, ci marcaje ale primelor expeditii de explorare din 1822

    Temperatura în pestera este de circa 4-6 grade, asa ca nu e rau ca vizitatorii sa fie putin atenti la hainele pe care le poarta. Cum spuneam, la un moment dat traseul de vizitare începe sa urce pronuntat, fiind 392 trepte care acopera o diferenta de nivel de circa 70 m. Putin efort, e adevarat, însa la final privelistea merita osteneala. Este o perspectiva ampla, destul de rar întâlnita în pesteri.

Daca ar aparea probleme, vizitatorii au la îndemâna dispozitive prin care sa emita un semnal SOS 

Tot mai sus...

   Mi-a placut mult legenda care circula în legatura cu aceasta pestera. De altfel, un asemenea loc (trebuie sa fi fost o senzatie fabuloasa pentru oamenii ajunsi aici în urma cu multe secole, sa descopere încaperile la lumina tortelor si sa escaladeze efectiv stâncile fara a avea la dispozitie treptele si traseul modern de astazi) nici nu se putea sa nu genereze povesti pe masura fascinatiei pe care o exercita.
    Se spune ca în timpuri stravechi, un cavaler pe nume Lamprecht, originar din Saaleck, se îndeletnicea prin aceste locuri cu "meseria" de haiduc. Nu era un lucru iesit din comun în acele vremuri, iar cavalerul a acumulat o avutie uriasa din aceasta îndeletnicire. Exista însa si versiuni ale legendei conform carora Lamprecht era un cavaler participant la o cruciada, aceasta fiind de fapt sursa bogatiilor pe care le-a acumulat. Fie ca provenea din haiducie sau din cruciada, averea pe care o avea îi crea o serioasa problema. Ce putea sa faca cu ea? Unde sa si-o pastreze în siguranta? Nu erau banci, nu se putea vorbi de seifuri ori casete de valori, asa ca o ascunzatoare naturala, precum insulele izolate în cazul piratilor, era poate cea mai potrivita solutie. Iar Lamprecht a ales aceasta pestera pentru a-si ascunde comoara sa.
   

Panta devine accentuata la un moment dat

Nu exista formatiuni din calcit, dar pestera are totusi farmecul sau

   Se spune ca Lamprecht avea doua fiice, una înteleapta, dar din pacate oarba si o alta mai impulsiva si atinsa de pacatul lacomiei. Cand cavalerul a murit (unii spun ca în timpul unui jaf pe care îl conducea...), comoara a ramas celor doua fete ale sale. Profitând de faptul ca sora sa era oarba, sora cea lacoma a hotarât sa îsi însuseasca întreaga comoara doar pentru sine. Insotita de un câine feroce ea a plecat în pestera dupa comoara. Legenda spune ca fiica cea oarba a cavalerului a aflat despre tradarea surorii sale si a blestemat-o pe aceasta. De atunci, sora cea lacoma nu a mai gasit iesirea din pestera si bântuie prin subteran, iar singurul moment în care poate rupe vraja este la miezul noptii în noaptea de Craciun.
    Povestea a devenit traditie printre localnici si ca peste tot în lume în asemenea situatii legenda unei comori a atras permanent o multime de aventurieri dornici de îmbogatire rapida. Insa un sistem de pesteri atât de extins si de complex precum cel de la Lamprechtshohle este o veritabila capcana naturala pentru cei neavizati. Se spune ca cercetatorii moderni au gasit nu mai putin de 198 de schelete care provin de la aventurierii ce nu au mai gasit iesirea din pestera. Sa fi pierit ei de epuizare în labirintul subteran sau sa fi fost ucisi de sora cea lacoma si de câinele ei, paznici pe vecie ai comorii cavalerului Lamprecht?
    Partea interesanta este ca aceasta febra a comorii din Lamprechtshohle a fost la un moment dat atât de acuta, încât este mentionata în documentele istorice ale acelor vremuri, fiind emis în 1702 un ordin al arhiepiscopului de Salzburg de a zidi intrarea în pestera, pentru a pune capat acestui fenomen si pierderilor de vieti omenesti legate de cautarile în subteran.

Traseu în zig-zag si lumini colorate în Lamprechtshohle

   In prezent probabil ca prea putini mai cauta comoara lui Lamprecht, însa turistii descind aici în fiecare an în numar mare pentru a descoperi fascinatia interiorului acestei pesteri. Lamprechtshohle este un punct de atractie aflat nu numai la îndemâna turistilor care folosesc mijloace auto, ci si a celor care se deplaseaza pe doua roti. Asa numitul Tauernradweg - un drum tematic destinat ciclistilor - trece chiar prin fata pesterii. Tauernradweg începe la Krimml si se încheie la Passau în Germania, oferind doua variante - spre Salzburg prin St.Johann im Pongau sau prin Saafelden si Saalachtal. Imaginati-va ce placut poate fi sa parcurgi o ruta de 310 km pe doua roti, un traseu presarat de atractii turistice majore, prin zone cu o natura fermecatoare, pe drumuri impecabile, concepute nu pentru ciclisti semiprofesionisti, ci accesibile familiilor obisnuite, amatoare de un oarecare efort fizic si totodata dornice de o minivacanta sau de o expeditie cu caracter inedit. Poate ca nici nu ne imaginam de fapt câte optiuni si câte modalitati de a face turism exista prin alte parti ale lumii....

Vedere de pe platforma de la partea superioara a traseului vizitabil

     Lamprechtshohle este un exemplu tipic pentru pesterile întânite în Alpii austrieci, lipsita de formatiuni naturale decorative din calcit, dar impunatoare prin dimensiuni. cromatica si amenajari. Proximitatea celorlalte doua atractii turistice din aceasta parte a Saalachtal (cheile Vorderkaserklamm si Seisenbergklamm) este de asemenea un bun argument pentru a include aceasta pestera în traseul unei vacante prin Salzburgerland.
      Ne-a placut incursiunea în Lamprechtshohle, desi este altceva decât Eisriesenwelt sau decât pesterile de la Dachstein. Dupa încheierea vizitei în pestera ne-am deplasat doar câtiva km, spre traseul de chei de la Vorderkaserklamm.