/* script Google analytics */

miercuri, 4 iulie 2012

Paste 2011 ( II ) - Revenind în Sozopol

    Pozitionarea resortului Duni, aproape de sudul extrem al litoralului bulgaresc, nu înseamna vreun minus privind obiectivele turistice de vizitat situate în proximitate. La doar câtiva kilometri se afla Sozopol-ul, a doua perla litorala a vecinilor (dupa Nessebar), iar Burgas-ul, oras important (cel mai apropiat aeroport de Sozopol), este si el aproape. Nessebar-ul este la circa 70-80 km, iar pâna la Varna sunt 170-180 km.
    Totusi, Sozopol-ul este principala atractie la îndemâna pentru turistii cazati la Duni Royal Resort. Si cum nu agreem sa lâncezim în incinta vreunui hotel, o buna parte din ziua premergatoare Pastelui ne-am petrecut-o la Sozopol. Mai bine zis era o revenire, o reîntâlnire a noastra dupa un an cu pitoreasca localitate litorala de la vecini. 
    Considerat cel mai vechi oras de pe litoralul bulgaresc, Sozopol este asezat pe amplasamentul vechii cetati antice Apolonia, ridicata de colonistii greci în sec. VII î.C. Exista de fapt doua parti ale acestei municipalitati - Vechiul Sozopol, care ocupa peninsula si reprezinta zona traditionala, partea cautata de turisti - si Noul Sozopol (asa cum se poate vedea în harta de mai jos) care este o zona rezidentiala moderna atinsa de un boom imobilar recent, care nu mi-a placut prea mult (am vazut-o doar în trecere). 

Revenisem în Sozopol ...
Vechiul si Noul Sozopol
Drumul care înconjoara peninsula
Vedere catre orasul nou

       Am scris despre Sozopol câteva generalitati referitoare la istoria si pozitionarea sa în postarea dedicata din miniserialul privind vacanta de Paste din 2010. Acolo am cuprins o serie de date, pe care nu le voi relua acum. In postarea de fata mi-am propus sa includ o serie de imagini care sa ofere o idee despre cadrul natural, despre falezele, stâncile, zidurile de acolo, despre stilul constructiilor, despre bisericutele si capelele prezente în numar atât de mare. Imaginile pot vorbi mai bine decât cuvintele si în fond totul tine si de o stare de spirit, iar Sozopol este cu siguranta un loc care se va dovedi atractiv pentru multi turisti, chiar daca nu are de exemplu farmecul Nessebar-ului.

Pasarela cea noua ... cu un an în urma nu exista

    Vazusem Sozopol-ul cu exact un an în urma, asa ca schimbarile sau mai zis lucrurile nou aparute ne erau usor de sesizat. Lucrurile se misca parca în alta viteza la bulgari, iar pe partea est a peninsulei, pe faleza cu ziduri, puteam vedea o pasarela noua care avanseaza cutezator în mare pe mai mult de 30-40 m. Interesanta ideea, atât pentru a permite câtiva pasi spre larg, dar si pentru a avea o alta perspectiva (dinspre mare) asupra falezei orasului. Acest proiect, ca si altele care pareau mai mici (niste restaurari minore, niste amenajari ale tarmului sau protectii ale site-urilor arheologice deschise) aveau la baza bani europeni sau provenind din fonduri guvernamentale ale unor tari precum Norvegia sau Liechtenstein.
  
In larg se observa insula Sf.Ivan
Zona stâncoasa de la extremitatea nordica a peninsulei
Site-uri arheologice din partea de nord - sumar îngradite

   Agreabil în Sozopol este faptul ca exista omogenitate a constructiilor din punct de vedere arhitectural, ca printre capelele, bisericutele, zidurile vechi ori casele renovate în stil traditional nu s-au insinuat mastodonti moderni din beton si sticla, care sa agreseze vizual (cum sunt convins ca s-ar fi întâmplat într-un astfel de loc la noi în tara). Deci, si din acest punct de vedere toata stima pentru vecinii nostri. S-a permis dezvoltarea imobiliara în Noul Sozopol, pastrându-se însa farmecul si traditia în orasul vechi (acelasi lucru este valabil si pentru Nessebar).

Un dig si unitatea militara (zona alba din harta de mai sus)
Una dintre multele capele din Sozopol
Insula Sf.Ivan

   Si pentru ca banii schimbati în vama la intrarea în Bulgaria trebuiau cheltuiti (stiam ca obiectivele turistice vizate pe drumul de întoarcere nu sunt foarte costisitoare), am intrat în pravaliile din zona comerciala pentru câteva suveniruri pentru noi si pentru cei de acasa. In cele din urma am descoperit o femeie care vindea niste dulceturi exceptionale (ne-a asigurat ca nu sunt industriale, ci facute chiar de ea si înclin sa o cred dupa ce le-am degustat acasa) de fragute, de fructe de padure ori de trandafiri.

Prin zona comerciala ...

   Reîntâlnirea cu Sozopol ne-a prilejuit momente agreabile. Probabil ca în plin sezon estival exista optiuni mai diverse, cred ca se poate închiria o barca sau se poate ajunge pe insula Sf.Ivan aflata atât de aproape. Pentru oricine avanseaza spre extremitatea sudica a litoralului bulgaresc, Sozopol-ul (ca si Nessebar-ul de altfel) constituie o atractie care nu trebuie ratata, un loc care merita vazut.
  

Un comentariu:

  1. N-am fost niciodata in Bulgaria si fireste ca imi pare rau, dar asa a fost sa fie si daca n-am facut-o atunci cand trebuia, de acum nici atat... Imi place foarte mult ideea de-a pleca intr-o scurta vacanta de Paste, din pacate eu n-am putut-o niciodata materializa din cauza familiei.

    Despre dulceata facuta acasa...acum gasesti ingrediente cu care-ti faci acasa si dulceturile si muraturile ca si cele industriale. Nu asta e important ca-s facute acasa, important e sa fie facute traditional, adica cu ingrediente naturale si nu cu adaosuri de chimicale. Si asta n-ai de unde s-o stii cand cumperi, trebuie s-o crezi pe vanzatoare pe cuvant.

    Vrei te rog sa scoti din Blogroll vechea adresa de la Blogspot a blogului meu? e cea de pe ultima pozitie. Ramane doar cea de la Wordpress.

    RăspundețiȘtergere