Extrem de satisfacuti de lucrurile minunate descoperite în excursia la Meteora (
postarea anterioara), asteptam cu nerabdare ziua urmatoare, care avea în program o noua excursie optionala, spre
Skiathos. Simteam ca trebuie sa fie ceva special si oricum era ceva inedit, fiind o mini-croaziera. La excursia spre Skiathos au participat cei mai multi dintre turistii din grupul nostru si inclusiv patronul grec, dl.Niko, ne-a însotit si s-a manifestat tot timpul ca o gazda perfecta pentru invitatii sai....
Initial excursia nu a pornit sub cele mai bune auspicii. Inainte de plecarea din tara (vineri) studiasem foarte atent toate site-urile de prognoza meteo si pot spune ca în general informatiile concordau si s-au adeverit ulterior în cea mai mare parte. Pentru sejurul nostru era anticipata în zona respectiva doar o zi cu vreme mai proasta, cu ploaie si aceasta era chiar ziua dedicata croazierei spre Skiathos (marti). Iar dimineata când ne-am trezit devreme (s-a renuntat la servirea micului dejun, dar patronii greci au dat tuturor pachetele cu de toate pentru a mânca pe vaporas) ploua torential în Platamonas. I-am spus dlui.Nikos ca se confirma prognoza de pe internet si surprinzator acesta mi-a replicat ca nu e nici o problema, la Platamonas ploua pentru ca Olimpul e aproape, dar la Skiathos vom face plaja. Sincer, nu eram prea încrezator ca va fi asa. Dar, pe masura ce autocarul care ne ducea spre portul de îmbarcare se îndeparta de Platamonas, ploaia s-a oprit, iar în port - localitatea Achileas - vremea era închisa, dar nici urma de ploaie. Apoi, vremea a fost tot mai buna, dupa cum se va putea vedea si din fotografii. Am redat acest episod legat de vreme pentru a explica mai jos cum o decizie foarte buna a capitanului vasului - Dimitri - ne-a facut ulterior excursia si mai reusita.
Tipologia unei excursii optionale de croaziera spre Skiathos este urmatoarea: se parcurge cu autocarul distanta de la hotel la portul de îmbarcare (Volos - pt navele capitanului Kostas sau Achileas pentru vasul capitanului Dimitri), apoi drumul cu vaporasul pâna la insula dureaza circa doua ore. Pe insula vasele fac în general doua opriri, una la superba plaja Kukunaries si cealalta în oraselul capitala a insulei ca sa zic asa, Skiathos Town. Ordinea în care se fac aceste opriri nu e neaparat prestabilita, iar în cazul nostru, tinând cont de vreme si bazându-se pe flerul sau, capitanul Dimitri a ales sa oprim mai întâi în Skiathos Town si abia apoi sa acostam la Kukunaries. A fost excelent pentru ca vremea a devenit tot mai frumoasa, în oras ne-am simtit minunat, chiar daca nu a fost tot timpul soare, iar la plecare, am prins dupa amiaza o vreme superba de plaja la Kukunaries. Am întâlnit alte grupuri de turisti, de pe cele trei nave ale companiei capitanului Kostas, care au avut parte de succesiunea inversa de opriri si nu au fost prea fericiti de vremea avuta pe plaja. Pentru noi, acest mic detaliu a fost important si a contribuit din plin la reusita excursiei.
Prin urmare, am plecat din mica localitate-port Achileas, cu vasul Apollon, aflat sub comanda capitanului Dimitri. Achileas mi s-a parut un satuc dragut, cu case si taverne grecesti tipice, dar cine avea ochi pentru a privi spre uscat? Cu totii priveam spre larg asteptând plecarea vaporasului, care s-a produs imediat dupa sosirea ultimelor grupuri întârziate.
|
Vaporasul Apollon |
|
Cheiul din Achileas |
|
Asteptând plecarea... |
|
Achileas .... |
Drumul pe mare mi s-a parut absolut superb. E vorba de o multitudine de senzatii care se întrepatrund într-un mod special, fapt ce creeaza o stare de bine, chiar de euforie si placere intensa. Sa vezi "urma" înspumata lasata de vaporas pe apa, sa stai la prova navei si sa ai senzatia ca esti portat de curentii de aer, sa admiri deplasarea lenta a uscatului, fie el continental, fie insular, pe lânga care merge paralel vaporasul - toate acestea sunt lucruri minunate de care ai parte doar într-o croaziera. E drept ca dupa ce trece ceva vreme senzatia de exaltare indusa de calatoria pe mare începe sa se estompeze, impresiile se decanteaza si începi sa cauti lucrurile cu adevarat remarcabile. Dar tot timpul unei astfel de calatorii am ramas vrajit si cuprins de o extrema placere interioara, de încântarea de a ma afla în mijlocul unei întinderi imense de apa, la mare distanta de pamântul pe care îl vedeam totusi într-o parte sau în alta si permanent într-o mobilitate data de hula si miscarile de ruliu ori tangaj ale vaporasului.
Dupa circa o ora, când echipajul a simtit ca turistii au devenit oarecum nerabdatori si începea sa se instaleze o stare de amorteala la unii dintre ei, am fost invitati pe puntea superioara si chemati cu totii sa participam la Metaxa Party ! Totul începe cu câteva momente demonstrative, când capitanul vasului si fiica sa exemplifica pasi de dans grecesc. Incet, încet ritmul muzicii creste si toti cei doritori se prind în joc, formând un sir lung care se deplaseaza circular. Dupa câteva minute bune de miscare ritmata, capitanul se desprinde, îsi ia o uriasa sticla de Metaxa si îsi alege un loc de unde va recompensa pe toti cei care au dansat. Rând pe rând, fiecare turist participant la party va face câteva miscari de limbo dance ajutat de oameni din echipaj (trecere pe sub bara cât mai jos) si va primi din sticla capitanului de la caneaua micuta un firicel de Metaxa. Distractia este maxima, oamenii se învioreaza si numai bine timpul trece si la finalul "petrecerii" insula Skiathos este deja vizibila, devenind obiectul atentiei tuturor.
|
Vremea se schimba, încet încet soarele biruia norii... |
|
Cariera de marmura pe o insula pe lânga care am trecut |
|
La prova navei, nu e chiar ca în "Titanic", dar totusi .... |
|
Incepe Metaxa Party ! Capitanul Dimitri si fiica sa Irina |
|
Unii spun ca era coniac bun, altii ca era cam diluat .... |
|
De multe ori ne intersectam cu vase superbe ... ce viata au unii.... |
Plaja Kukunaries se afla printre primele repere vizibile pe insula Skiathos pe traseul unei astfel de croaziere. Imediat lânga plaja se observa silueta unui hotel elegant, despre care ghida a început sa ne spuna câteva povesti interesante. Pot spune ca si în aceasta excursie am avut o ghida excelenta, foarte bine documentata, placuta, care a stiut sa ne transmita lucrurile esentiale, fara a omite prea mult si fara a ne încarca exhaustiv. Numele insulei Skiathos ar însemna "umbra muntelui Athos". Se spune ca în conditii de vizibilitate perfecta muntele sfânt Athos ar fi vizibil din Skiathos, însa având în vedere distanta pâna în Halkidiki si curbura Pamântului ... ma îndoiesc ca acest lucru e posibil.
Skiathos a fost o insula exclusivista pâna acum circa 15-20 de ani, fiind frecventata în general doar de personalitati, vedete, mari magnati, etc. Abia în ultimele decenii s-a deschis publicului larg si este intens cautata de turisti pentru frumusetea cadrului sau natural - este una dintre cele mai verzi insule grecesti - si a caselor care au aici specific acoperisurile de culoare caramizie, contrastând superb cu albul zidurilor, albastrul ferestrelor si usilor si verdele vegetatiei. Se spune ca acel hotel de lânga plaja Kukunaries era unul dintre locurile preferate frecventate de Lady Diana.
Tot pe masura ce ne apropiam de Skiathos Town am aflat alte informatii interesante. Culorile specifice caselor grecesti alb si albastru au devenit traditionale în timp, fiind modalitatea prin care grecii îsi manifestau atasamentul fata de drapelul national pe vremea îndelungate ocupatii turcesti, de circa 400 de ani. Astfel, pentru ca expunerea drapelului era interzisa, grecii si-au vopsit casele în cele doua culori. Crucea de pe drapel arata apartenenta poporului grec la familia popoarelor crestine. Albastrul este culoarea Marii Egee. Iar numarul de dungi alb si albastre alternante de pe drapel corespunde literelor cuvântului "Elefteria" (noua litere - noua dungi alternante) - care înseamna "libertate". Ulterior am aflat ca exista discutii mai ample privind semnificatia drapelului national grec, ar m-am marginit sa prezint aici explicatiile oferite de ghida croazierei noastre spre Skiathos.
|
Ajungem la extremitatea sud-vestica a insulei |
|
In drum spre Skiathos Town, pe coasta de sud |
|
Skiathos Town |
|
Portul nou în Skiathos Town |
|
Ambarcatiuni acostate în port |
|
Fosta fortareata venetiana |
|
Imaginea unei Grecii rustice traditionale ... pescarul grec întors din larg ... |
Aceasta ultima imagine mi-a placut foarte mult. Imaginati-va contextul, aglomeratie în port, grupuri de turisti coborând de pe vaporasele cu care au venit, miscându-se prin port sau pregatindu-se de îmbarcare, multe terase si localuri animate în apropiere si undeva lânga chei, parca venita dintr-un alt timp, aceasta barca pescareasca cu pescari greci ce aduceau cu imaginea lui Anthony Quinn din "Zorba" desfacându-si fara graba navoadele, în care erau prinsi doar câtiva pestisori minusculi..... Pur si simplu vrajit de scena la care asistam am "furat" imaginea, fara a cauta cel mai potrivit cadru si fara a cere permisiunea respectivilor oameni....Dar pot spune ca m-a impresionat cu adevarat...
Ce poti face dupa debarcare în Skiathos Town? Grupul nostru a ascultat explicatiile ghidei despre istoria insulei, despre principalele date geografice si demografice si ni s-a propus sa urcam la punctul cel mai înalt din oras, la Biserica Sf.Nicolae, pentru a avea o vedere panoramica generala. Apoi, fiecare a folosit individual timpul ramas (circa 1.5 - 2 ore) pentru a lua prânzul la o taverna, a colinda stradutele comerciale atât de pitoresti din apropierea portului sau pentru a vedea eventual portul vechi. Ni s-au oferit sugestii si pareri privind localurile potrivite pentru servirea mesei, dar totul s-a desfasurat apoi individual.
Aceste câteva ore în Skiathos Town au fost momente de vacanta veritabila, asa cum vedem în filme sau în documentare. Am urcat printr-un labirint de stradute înguste, întortochiate, pavate cu piatra, legate prin scari între diversele nivele ale strazilor, o portiune as putea spune tipica pentru Grecia insulara. Drumul trece chiar prin fata usilor locuintelor localnicilor, nu exista curti, accesul se face direct din strada în casa. Peste tot zidurile sunt varuite în alb, usile, cadrele si obloanele ferestrelor sunt albastre, iar aici în Skiathos acoperisurile sunt caramizii. Ici si colo apare câte un arbust cu rodii purpurii, aproape coapte la acel moment al anului si mai peste tot exista flori si arbusti viu colorati - o feerie....
|
Urcând spre punctul de belvedere de la biserica |
|
Skiathos Town |
|
Chiar si interiorul bisericii este alb-albastru |
|
Biserica Sf.Nicolae, patronul celor plecati pe mare |
|
Clopotnita bisericii |
|
Superba vedere spre portul nou |
|
Orasul în partea dinspre interiorul insulei |
|
Aeroportul din Skiathos are cea mai scurta pista de aterizare din Europa .... |
|
Pe stradutele comerciale ... |
|
Lume relaxata .... |
|
Cautând suveniruri ... |
|
In port, asteptând îmbarcarea ... |
|
Dupa ce am vizitat Biserica Sf.Nicolae si am admirat vederea panoramica asupra orasului am luat pânzul la o taverna din port (pentru experientele noastre gastronomice în Grecia am dedicat o postare speciala), ne-am plimbat pe stradutele comerciale pentru a achizitiona câteva suveniruri marunte si am mai avut timp sa servim câte o prajitura, cu adevarat deosebita, la un local care ne-a atras irezistibil cu produsele sale.
Grupul s-a reîmbarcat pe vaporas si am pornit spre plaja Kukunaries, una dintre cele mai renumite din Grecia, evident clasificata Blue Flag. Putin dupa iesirea din port ne-am intersectat cu cele trei nave ale companiei concurente care deserveste excursii optionale similare spre Skiathos, "Elisabet Cruises", cu celebrul capitan Kostas.
Cadrul natural la Kukunaries este foarte frumos si puncteaza cu siguranta la bunul renume al plajei. Apa este foarte limpede în zona, chiar de la locul de acostare se poate observa usor acest fapt. In apropiere este o mica laguna cu apa dulce, populata de rate salbatice, pe lânga care trece drumul spre plaja. Iar plaja ... plaja este cu adevarat la superlativ, dar te face sa regreti ca programul nu-ti permite sa-i aloci decât maxim doua ore. Pe tarmul arcuit al unui mic golf ferit de curenti si vânt, înverzit de paduricea de pini din apropiere, regasim un nisip superfin si multele umbrelute si sezlonguri de la Kukunaries. Si aici apa este exceptionala si parca nu mai reusesti sa te desprinzi din atractia ei. Dar orele trec rapid si alaturi de bucuria de fi prins putin bronz la Kukunaries în Skiathos apare si regretul ca trebuie sa ne îmbarcam pentru ultimul segment al croazierei, drumul de întoarcere spre Achileas.
Romanticii vor descoperi ca nu e un drum plictisitor, din contra. Desi parcurgem acelasi itinerar ca dimineata, de data aceasta marea, tarmul, peisajele sunt învesmântate în culorile amurgului. Si pot spune ca o croaziera te transforma inevitabil, fie si doar pentru câteva clipe într-un romantic... Am discutat cu multi turisti care îsi exprimau apoi dorinta de a reveni în alt an pentru un sejur chiar pe insula Skiathos. Ce pot sa spun? Mi-a placut extraordinar Skiathos-ul cu atmosfera sa fermecatoare, un loc diferit de Grecia continentala. Mi-am dat seama ca Skiathos-ul are multe de oferit (în port erau multe oferte de croaziere locale în jurul insulei, sau trasee spre grote si plaje izolate ori spre alte insule din jur), dar am înteles, cred, ca poate o parte din frumusetea acestei natii speciale provine din caracteristicile imprimate de traditiile si specificul fiecarei insule din arhipelag. Cu siguranta ca în spiritualitatea, civilizatia si traditiile culturale grecesti regasim un strop de Creta sau Rodos, o picatura de Mikonos sau Lesbos, ceva din Corfu, Zakynthos sau Thassos si negresit o aroma de Santorini, Kos sau Paros.
|
Parasim Skiathos Town ... mergem la Kukunaries |
|
Vasele capitanului Kostas |
|
Ferry spre Skiathos |
|
Hotelul de lânga Kukunaries |
|
Plaja privata a hotelului |
|
Locul de debarcare la Kukunaries |
|
Plaja Kukunaries |
|
Cromatica amurgului ... |
|
Aproape de Achileas |
|
Apus de soare, final de croaziera, romantism si început de visare |
Drumul cu autocarul din port catre Platamonas a fost portiunea cea mai grea a zilei. Se acumulase putina oboseala, cumulata cu cea din ziua anterioara de la excursia la Meteora, si în plus era o reactie interioara de revolta, ceva de genul ca nu am fi vrut ca aceasta croaziera sa se încheie, am fi vrut ca ziua sa fie mai lunga sa ne mai putem bucura înca putin de o experienta minunata. Cred ca fiecare simtea asa putin în sine un regret ca rânduielile astea pamântesti ne-au smuls dintr-un paradis pe care ne-a fost permis sa-l vedem doar pentru scurt timp. Am descoperit senzatii noi, a fost minunat în croaziera, doar ca prea scurt .... Dar poate de aceea esentele fine se gasesc în sticlute mici ...
Excursia la Skiathos a costat 35 sau 40 eur/persoana, nu mai retin exact. Atitudinea gazdelor a fost impecabila, repet. Oare la câte locatii din Grecia avem sansa ca patronul hotelului sa ne însoteasca în optionale pentru a se asigura ca totul este în regula, ca lumea este multumita, sa ne ofere propriile sugestii si informatii pe drum, sa încerce la întoarcere sa ne desprinda de starea de oboseala ce ne cuprinsese si sa dea instructiuni din autocar ca la momentul sosirii la hotel (dupa ora 21.30 -22.00) masa de seara sa ne astepte calda si servirea sa fie impecabila? Va vine sa credeti sau nu, asa stau lucrurile la Niko's Paradise.... Cum am mai spus, dl. Niko e mai mult decât un patron, e o adevarata gazda si un ghid implicat alaturi de oaspetii sai.
Ca un tuseu final al acestei postari, am sa vorbesc despre ce a însemnat aceasta croaziera pentru mine,dupa ce ea s-a consumat. Privind retrospectiv, am avut senzatia ca am descoperit ceva cu totul nou, ca am fost partas la o experienta care a trezit în mine o chemare inedita. Din momentul excursiei la Skiathos port în suflet chemarea unei calatorii adevarate pe mare. Iubesc Grecia asa cum am descoperit-o pe continent, dar sunt convins ca farmecul ei, aroma pura si originala marca Grecia o voi putea descoperi si regasi cu adevarat doar pe insule. De aceea mi-am promis ca urmatorul voiaj în Grecia, pentru ca sunt decis sa mai avem astfel de experiente, trebuie sa fie pe o insula sau macar legat mai consistent de mare, de vaporase si de insule. O croaziera e ceva cu totul special, e o bucurie a sufletului, o încântare a simturilor si imaginatiei. Si poate dincolo de Grecia si farmecul ei, minicroaziera la Skiathos mi-a desteptat dorinta de a încerca vreodata si experienta unei croaziere clasice adevarate.... Dar, sa lasam visurile si planurile de viitor (v-am spus ca o croaziera te face sa visezi ....)....
Plimbarea din seara (noaptea de fapt ...) aceea ne-a permis sa ne facem un mic bilant, trecusera deja 4 zile din sejurul nostru în Grecia, dar avusesem doua excursii absolut minunate, la Meteora si Skiathos. La ce urma sa ne asteptam în continuare? La o zi de refacere, plaja si plimbare locala urmata apoi de excursia pe Olimp. Se stie ca Olimpul este salasul zeilor, deci ne asteptam sa fim atinsi acolo macar putin de aroma mitologiei grecesti.... Dar, despre cum a fost excursia pe Muntele Zeilor si ce ne-a oferit ea, în
postarea urmatoare.
Excepţională prezentarea ta! Am retrăit cu plăcere pas cu pas această croazieră de vis. În iunie 2010 alături de capitanul Kostas am avut şi eu ocazia de a trăi această experienţă de neuitat.
RăspundețiȘtergereMulţumesc!
La Skiathos te-ai cam pacalit ca nu ai mers cu capitanul Kostast,face un spectacol nebun pe vapor omu'.
RăspundețiȘtergereProbabil ca e adevarat...dar nu am ales noi, ci excursia a fost organizata de gazda de la Nykos Paradise - de dl.Nikos. Noi doar am optat pentru excursie, asa cum a fost ea organizata.
ȘtergereCa si bârfa colaterala, dl. Nikos spunea despre cpt.Kostas ca ar avea mari probleme cu plata ratelor catre banca pentru cele 3 vaporase pe care le detine, deoarece per ansamblu, fluxul de turisti este in scadere si oricum sub nivelul prognozat in planul sau de afaceri.
cit costa excursia la meteora si de la care agentie? merci frms!
RăspundețiȘtergere