/* script Google analytics */

joi, 5 septembrie 2013

Vacanta 2011 (38) - Lammerklamm

    Venise si momentul sa plecam din Dorfgastein, cea de a doua baza de cazare din vacanta noastra. Fusesera 10 zile pline, în care descoperisem, pe masura posibilitatilor si timpului disponibil, o parte dintre atractiile din aceasta parte din Salzburgerland. Asa ca ne mutam pentru o saptamâna în alta locatie, pe care o alesesem dupa o cautare destul de muncita, la Bad Durrnberg, în apropiere de Salzburg. Detalii despre conditiile de acolo si despre cum am ajuns sa alegem acea locatie vor fi consemnate peste doua postari.
     Distanta între Dorfgastein si Bad Durrnberg este mica, iar daca am fi ales calea directa pe autostrada nu ne-ar fi luat mai mult de o ora. Insa totdeauna cautam sa vedem si altceva decât locurile prin care trec autostrazi si sa nu avem practic "timpi morti" sau zile irosite. Preferam sa ocolim, sa parcurgem km suplimentari pentru a ajunge la obiective turistice care altfel nu ne-ar fi de fapt în drum. 
     Asa ca si pentru aceasta zi am procedat în acelasi fel, urmarind sa ajungem la destinatie dupa ora 16.00, asa cum ne întelesesem cu proprietarul. Trei opriri ne planificasem pentru aceasta zi. Ne-am dus mai întâi la Gosau, de fapt la lacul Gosausee, din doua motive: primul era ca doream sa vedem panorama lacului de la înaltime, adica sa urcam cu telecabina Gosaukammbahn, iar al doilea era ca a patra baza de cazare a noastra urma sa fie la Gosau, aranjamentul fusese perfectat din scurt înainte de plecare si primisem niste indicatii destul de sumare pentru a gasi vila respectiva si cum tot aveam timp si nu era foarte departe ne-am gândit sa ocolim putin pentru a vedea mai exact unde aveam sa stam peste o saptamâna. Al doilea punct de oprire era la un traseu de chei - Lammerklamm si în fine ultimul obiectiv al zilei era pe drumul spre Bad Durrnberg, la cascada Golling. Ceea ce nu stiam noi la acel moment era ca ziua avea sa ne ofere însa mult mai mult decât aceste lucruri, pentru ca în acea seara chiar am avut parte de o uriasa si extrem de placuta surpriza....
  
Traseul zilei a 14-a, cu opriri la Gosausee, Lammerklamm si Golling
   Au fost circa 130 km, fata de 70 km pe autostrada, însa peisajele din locurile prin care am trecut si obiectivele vizitate meritau orice ocol.
     Am trecut prin Gosau, identificând foarte usor vila în care aveam sa ne cazam peste o saptamâna (indicatiile primite pe internet erau absolut suficiente...) si constatând cu bucurie ca nu ne înselasem în alegerea acestei locatii pentru o baza de cazare. Ce pot sa spun mai mult decât ca a vedea de la terasa apartamentului direct partea nordica a Dachstein-ului, cu ghetarul în toata splendoarea sa - este minunat. Dar, despre Gosau si zilele petrecute acolo (din pacate si ele mult prea putine....) voi vorbi la momentul potrivit. Noi am trecut prin satuc si ne-am îndreptat spre lac, pe care nu aveam sa-l ocolim acum (aveam tot timpul sa o facem peste o saptamâna), ci unde doream sa urcam cu telecabina pentru a admira privelistea de la înaltime.
    Era o dimineata destul de rece, când aburul norilor nici nu se ridicase complet în aceasta parte a muntilor si nu ne puteam gândi decât la ce norocosi eram evitând teribila canicula care se instalase în acele zile în Romania. La acel moment chiar nu erau multi turisti amatori de a urca cu telecabina, asa ca la urcare am fost doar cinci pasageri, iar la ocborâre am fost singuri în telecabina.

Gosaukammbahn - telecabina de lânga lacul Gosau
Lacul Gosau vazut de la statia superioara a telecabinei
Harta zonei lacului Gosau, cu versantul nordic al Dachstein-ului
   Biletul pentru un drum tur-retur cota 13,00 euro pentru un adult (12,00 euro în 2011), dar si Gosaukammbahn este inclusa în lista partenerilor Salzburgerlandcard, asa ca posesorii unui card valid pot beneficia de un bilet gratuit.
      Prea multe de zis despre aceasta telecabina nu ar fi, nu este nici cea mai moderna, nici cea mai spectaculoasa instalatie de transport pe cablu din land, dar este important ca de la statia superioara se poate pleca în câteva excelente trasee de drumetii montane si se poate admira o panorama de exceptie asupra lacului Gosau si asupra versantului nordic al Dachstein-ului si implicit asupra ghetarului omonim. Norii ne-au cam împiedicat sa vedem la acel moment ghetarul, doar partea sa inferioara conturându-se putin sub plafonul albicios, însa ne-am putut bucura de perspectiva asupra lacului.

Ghetarul Dachstein se vede la limita plafonului de nori în departare
Gosausee - o zona superba

   A urmat o plimbare scurta pe aceasta parte a lacului, care genereaza un puternic sentiment de liniste, de relaxare, poate chiar de pace sufleteasca as spune. Este o zona extraordinara pentru cei care doresc sa se refugieze departe de tumultul unei vieti citadine si sa-si regaseasca echilibrul interior. Oricum, aveam sa revenim la Gosausee peste câteva zile si urma sa avem atunci o noua întâlnire cu acest lac.

Dincolo de lac se afla Dachstein-ul, mascat acum de nori
Educatie prin joaca - un concept omniprezent în Austria
Pensiune restaurant la lacul Gosau

   Urmatoarea oprire planificata era la Lammerklamm, al saselea traseu de chei (si ultimul din aceasta vacanta) pe care îl vizitam în Alpii Austrieci din Salzburgerland. De data aceasta masinile erau parcate mai mult de-a lungul soselei si erau numeroase, dovada ca ne aflam la un obiectiv care se bucura de un numar respectabil de vizitatori.
    Lammerklamm este un traseu de chei aparte. Se considera ca defileul are o lungime de circa 1 km în aceasta zona vizitabila si drumul prezinta o diferenta de nivel de 43 m. Insa ceea ce da nota specifica acestui traseu este faptul ca avem în fata aici la Lammerklamm de fapt doua sectiuni distincte si total diferite ca aspect.

Intrarea la Lammerklamm
Traseul are doua portiuni distincte

    Imediat dupa ce se trece de punctul de intrare, traseul se bifurca, asa ca la Lammerklamm vizitatorii vor vedea de fapt doua portiuni de chei, ambele extrem de frumoase si interesante, dar cu caracteristici total diferite.
   Astfel, spre dreapta se ajunge foarte repede la o portiune de defileu scurta, care este însa cea mai spectaculoasa. Aici probabil roca a fost mai dura si apele râului Lammer nu si-au putut croi decât o trecere îngusta prin munte. Este un segment de chei cu diferenta mare de nivel, cu pereti înalti si foarte apropiati, care creeaza acel efect de canion întunecat pe care îl întânisem si la alte chei din Alpii Austrieci (de exemplu la Vorderkaserklamm sau la Seisenbergklamm în ziua precedenta).
   
Portiunea scurta, dar îngusta si spectaculoasa din Lammerklamm

    Interesant este si faptul ca pe peretii defileului în aceasta zona exista marcaje pentru nivelul atins de ape în anii când primavara a adus un debit suplimentar masiv, strangulat de aceasta zona îngusta din Lammerklamm. Este aproape socant sa-ti imaginezi linistitul pârâu din acele zile de vara devenind atât de puternic si vijelios încât sa atinga cresteri de nivel de ordinul zecilor de metri în aceasta portiune de defileu.
    Tortele atasate balustradelor arata ca si aici în Lammerklamm, ca si în alte trasee de chei din Austria, exista disponibile în anumite zile din sezonul turistic plimbari pe timp de seara. Intre 18 iulie si 6 septembrie, în fiecare joi si vineri, pentru o suma de doar 5 euro/adult (nu exista gratuitati cu vreun card turistic) o asemenea vizita purtata sub sloganul "Lammerklamm - Chei mistice" este posibila între orele 20-22. Probabil ca trebuie sa fie inedit si atractiv de experimentat o asemenea incursiune în portiunea întunecata a defileului purtata doar la lumina tortelor. Din pacate, nu am încercat pâna acum o asemenea experienta.

In portiunea îngusta, scurta, dar spectaculoasa din Lammerklamm
Marcaje ale nivelului atins de ape în diversi ani - sunt cresteri de zeci de metri
Un cadru natural alpin cu totul special
   Biletul de intrare la Lammerklamm costa 3,50 euro/adult (3,00 euro în 2011), însa si aici un Salzburgerlandcard valid ofera gratuitate.
     Un colaj din filmuletele facute de noi la Lammerklamm poate fi vazut la aceasta adresa pe Youtube (montajul poate fi vazut în rezolutii HD).
     Sectorul scurt si aflat imediat în apropierea intrarii în Lammerklamm te încânta si te fascineaza, iar la capatul sau nu poti sa spui altceva decât "Numai atât? De ce nu este oare mai lung?"
      Dar, parca în compensatie pentru aceasta lungime redusa a primului segment, Lammerklamm ofera calea pentru o plimbare de 15-30 min prin celalalt sector de chei. Acest al doilea sector este de fapt un drum paralel cu albia râului printr-o zona extrem de frumoasa. O vale sensibil largita fata de sectorul cel mai îngust, dar care pastreaza toate caracteristicile unui defileu, este o priveliste spectaculoasa care bucura ochii turistilor iubitori de natura.

In a doua portiune a traseului prin Lammerklamm
Apele râului Lammer - limpezi si cu o cromatica speciala
     Apele Lammer-ului creeaza mici praguri înspumate, peretii stâncosi ai defileului captusiti cu catifeaua straturilor de muschi verde contrasteaza cu jocul de culori din albia râului. Iar traseul te conduce în aval (sectorul scurt este cel din amonte) pâna la un punct unde din nou defileul se îngusteaza, loc în care exista un pod de trecere de pe un versant pe celalalt.

Pornind în aval pe cursul râului Lammer ...
... natura ofera un nou spectacol plin de maretie
O vale de o frumusete aparte în Lammerklamm
     Traseul propriu-zis prin chei se încheie în acel punct îngust, la podul care leaga cei doi versanti stâncosi ai vaii. Insa drumul continua si mai departe pentru cei amatori de drumetie si care dispun de timpul necesar pentru astfel de activitati. Dupa ce am admirat perspectiva asupra Vaii Lammer în amonte (spre chei) si în aval, noi am revenit la punctul de intrare în traseu.

Podul de la finalul traseului prin Lammerklamm - drumul continua însa mai departe

    Vizitasem în ultima saptamâna nu mai putin de sase trasee de chei aflate în Alpii Austrieci din Salzburgerland si am povestit în postarile anterioare despre aceste vizite. Cred ca toate aceste trasee merita parcurse, pentru ca fiecare dintre atractiile mentionate are elementul sau specific si are ceva anume de oferit turistului pentru a-i întregi perspectiva asupra naturii montane fabuloase din zona Alpilor.
       Lammerklamm se remarca prin faptul ca propune practic doua segmente distincte si totodata complet diferite. Regasim în Lammerklamm senzatiile oferite de acele portiuni extrem de înguste, foarte înalte si teribil de spectaculoase - "Dunkelklamm" - chei întunecate (ca si în Vorderkaserklamm sau Seisenbergklamm), dar si spectacolul oferit de o natura generoasa pe firul unui râu învolburat, zone mai deschise si la fel de frumoase (poate seamana oarecum cu portiuni din Kitzlochklamm sau din Sigmund Thun Klamm). In concluzie, cred ca Lammerklamm merita cu prisosinta o oprire sau chiar un mic ocol pentru o vizita.

Pe podul de la finalul traseului
Valea râului Lammer

    Iar noi ne continuam drumul spre baza de cazare de la Bad Durrnberg, din apropiere de Salzburg. însa mai aveam în plan o oprire  - la cascada Golling.

2 comentarii:

  1. Mi-au placut toate postarile despre chei,faptul ca ne-au spus povesti si ne-au aratat locuri minunate. Eu am vizitat doar Cheile Liechtenstein (60 km sud de Salzburg), foarte asemanatoare cu ce am vazut aici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa cum am scris de mai multe ori, cred ca nu poti avea o imagine completa despre Alpi fara sa explorezi trasee de chei. Fiecare are farmecul sau, povestea proprie, elementul sau indedit... si sunt atât de bine amenajate si întretinute. La Liechtensteinklamm nu am avut cea mai buna vreme, dar cred ca sunt printre cele mai frumoase din Salzburgerland.

      Ștergere